„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Proiectul „Să fii bun, nu doar de Crăciun!“, la Roman
Cu binecuvântarea şi sprijinul financiar al Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, un grup de beneficiari ai Centrului de zi pentru copii proveniţi din familii aflate în dificultate din cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ au iniţiat proiectul filantropic „Să fii bun, nu doar de Crăciun!“.
Tinerii au mers vineri, 9 decembrie 2016, în vizită la Centrul de plasament Romaniţa din Roman pentru a oferi daruri copiilor necăjiţi. Parteneri de suflet în acest proiect au fost şi părinţi ai copiilor din cadrul Grădiniţei „Episcop Melchisedec“ - Roman, care au sprijinit în mod concret această iniţiativă, oferind jucării şi fructe. De asemenea, o implicare consistentă a existat şi din partea Parohiei „Sfinţii Voievozi“ - Roman şi a Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi“ - Bacău, care au susţinut acest demers promotor al bucuriei şi speranţei. „Una dintre calităţile pe care suntem obligaţi să le cultivăm în sufletele copiilor noştri, dacă ne dorim cu adevărat un viitor mai bun, este milostenia. Milostenia, făcută în mod sincer şi dezinteresat ca împlinire a îndemnului oferit nouă de către Mântuitorul Iisus Hristos, trebuie împlinită nu doar în luna cadourilor şi nu neapărat în zile speciale, ci în fiecare zi şi în fiecare loc unde suntem chemaţi să dăruim. Să fii bun, nu te costă nimic, dar este de imensă importanţă pentru suflet“, a precizat Aurelian Constantin Alexa - directorul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“.