„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Recunoştinţă pentru jertfa ostaşilor români
Membrii Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor din Iaşi organizează diferite evenimente pe perioada anului calendaristic. Acestea au loc în memoria celor care s-au jertfit pentru apărarea credinţei şi neamului nostru.
De mai bine de două decenii, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor (ANCE) - filiala Iaşi organizează, prin implicarea membrilor săi, o serie de activităţi dedicate cinstirii eroilor neamului românesc. Acestea se desfăşoară cu prilejul Zilei Eroilor, al sărbătorilor naţionale şi al comemorării unor personalităţi şi evenimente din trecutul istoriei noastre. Astfel, reprezentanţii asociaţiei au organizat adunări festive, simpozioane şi depuneri de coroane la monumentele eroilor şi martirilor patriei, în prezenţa unui public numeros, a elevilor membri ai cercurilor Cultul Eroilor, dar şi a reprezentanţilor autorităţilor locale şi centrale. „Timp de mai bine de 20 ani, am beneficiat de sprijinul unor oameni cu mare suflet, am căutat să atragem oameni de toate vârstele, pentru a le reaminti că operele comemorative de război şi locaşurile de odihnă veşnică ale eroilor şi martirilor sunt în pericol şi că pentru salvarea lor chiar şi cea mai mică donaţie este binevenită“, a menţionat col (r) ing. Ioan Timofte, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor - filiala Iaşi. În anul 2009, filiala din Iaşi a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor a început tipărirea periodicului „Eroii Neamului“, ajuns la cea de-a 25-a ediţie.
Construire de noi opere comemorative de război
Asociaţia Naţională Cultul Eroilor a încheiat un protocol de colaborare cu Asociaţia „Liga Studenţilor de la Istorie“ din Iaşi şi cu Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Prin intermediul acestui protocol este implementat proiectul „Memoria eroilor“, care are drept scop cunoaşterea monumentelor comemorative şi a cimitirelor din judeţul Iaşi, dedicate eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru independenţă, libertate şi suveranitate. „Asociaţia noastră a conlucrat cu autorităţile administraţiei de stat, participând la activităţile omagiale şi obşteşti-cetăţeneşti organizate cu diverse prilejuri. Un număr mare de profesori de istorie şi religie desfăşoară o muncă de educare a elevilor în spiritul respectului faţă de eroii neamului“, a adăugat col (r) ing. Ioan Timofte. Asociaţia Naţională Cultul Eroilor - filiala Iaşi a împlinit recent 23 de ani de la înfiinţare, fiind constituită pe baza liberei adeziuni din persoane cu sentimente de adâncă recunoştinţă faţă de eroii neamului românesc care s-au jertfit pe altarul patriei. Aceasta desfăşoară activităţi de identificare, restaurare, îngrijire, ocrotire, construire de noi opere comemorative de război. Realizările asociaţiei au fost posibile prin contribuţia veteranilor de război, enoriaşilor din parohii, pensionarilor şi cadrelor militare în rezervă şi retragere. Asociaţia cultivă în continuare spiritul de respect faţă de eroii neamului, grija faţă de operele comemorative de război, păstrarea cu sfinţenie a tradiţiilor transmise din generaţie în generaţie, până astăzi.