„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Şcoala de vară „Acasă la Sfântul Nicolae”, ediţia a V-a, la Moineşti
Cea de a V-a ediţie a Şcolii de vară „Acasă la Sfântul Nicolae”, organizată la Catedrala cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Nicolae” din Moineşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a debutat luni, 17 iunie 2019, în ziua de prăznuire a Sfintei Treimi şi se va desfăşura pe parcursul a două săptămâni. Deschiderea cursurilor a avut loc în prezenţa părinţilor slujitori ai catedralei, iar apoi părintele Daniel Enea, coordonatorul proiectului, a adresat un cuvânt de bun venit tuturor şi câteva îndemnuri pentru beneficiarii acestor activităţi, subliniind care este şi scopul ediţiei de anul acesta, şi anume acela „de a descoperi frumuseţile tradiţionale ale satului românesc”. Totodată, după prezenarea programului pentru cele două săptămâni propuse pentru şcoala de vară, toţi cei 60 de copii înscrişi la şcoala de vară s-au prezentat la atelierul pentru care au optat. Pentru o bună desfăşurare a cursurilor, părinţii slujitori vor fi ajutaţi de un număr de zece voluntari, elevi ai Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Moineşti, dar şi de 18 cadre didactice din municipiu. Cursurile şcolii de vară se vor desfăşura de luni până vineri, în perioada 17-28 iunie 2019.