„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Scrisoare de felicitare adresată Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen
Înaltpreasfinţiei Sale,
Înaltpreasfinţitului PIMEN,
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
Înaltpreasfinţia Voastră,
V-a învrednicit Dumnezeu să ajungeţi vârsta patriarhală de 90 de ani. De la înălţimea acestui pisc al vieţii puteţi privi cu mai multă limpezime şi înţelegere timpul scurs până acum. Veţi descoperi, cu siguranţă, permanenta purtare de grijă a lui Dumnezeu în fiecare moment de bucurie adâncă sau de încercare prin care aţi trecut în toţi aceşti ani.
Aţi cunoscut îndeaproape viaţa monahală, trăind în sânul unor obşti monahale venerabile, precum Neamţ, Putna sau Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. V-aţi bucurat de şederea în preajma vrednicilor de pomenire Patriarhi Justin şi Teoctist, care, cu certitudine, au avut o înrâurire asupra Înaltpreasfinţiei Voastre, mai ales în slujirea de arhiereu. Grija faţă de copiii aflaţi în nevoie sau faţă de bătrânii rămaşi fără sprijin, prin crearea unor structuri sociale unde aceştia să primească o îngrijire adecvată, a reprezentat una dintre preocupările de seamă ale Înaltpreasfinţiei Voastre ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. De asemenea, dragostea faţă de trecutul ţinutului binecuvântat al Bucovinei v-a determinat să vă implicaţi în restaurarea şi refacerea monumentelor istorice din eparhie, spre a lăsa astfel generaţiilor prezente o mărturie grăitoare a credinţei înaintaşilor noştri.
De aceea, aniversarea zilei de naştere a Înaltpreasfinţiei Voastre se împlineşte prin rugăciunea de doxologie şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile la care v-a făcut părtaş, pentru întreaga ocrotire cu care v-a înconjurat şi pentru puterea pe care v-a dăruit-o spre a săvârşi toate lucrurile frumoase.
La acest moment aniversar, doresc să vă adresez calde urări de sănătate, pace şi bucurie sfântă. Rog pe Dumnezeu să vă însoţească şi pe mai departe cu harul Său, pentru a săvârşi cu rod bogat slujirea de arhipăstor la care v-a chemat.
Întru mulţi şi binecuvântaţi ani, Înaltpreasfinţia Voastră!
Cu frăţească dragoste întru Hristos Iisus, Domnul nostru,
† Teofan,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei