„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de
Seară duhovnicească în Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Buhuşi
Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din oraşul Buhuşi a îmbrăcat haină de sărbătoare. Marţi, 29 ianuarie 2019, cu ocazia cinstirii ocrotitorilor spirituali ai bisericii parohiale şi ai comunităţii din această parohie, un sobor de preoţi a oficiat slujba Vecerniei. La invitaţia părintelui paroh Pelin Florin şi a părintelui slujitor Rugină Claudiu, prezent în mijlocul credincioşilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost părintele Vasile Cozma, protopop de Buhuşi. În cuvântul de învăţătură rostit, părintele prortopop a vorbit despre vieţile Sfinţilor Trei Ierarhi şi despre contribuţia adusă de fiecare în parte la patrimoniul Ortodoxiei. Părintele Vasile Cozma a apreciat activitatea pastoral-misionară şi administrativă a celor doi preoţi, a Consiliului parohial şi a ctitorilor care s-au străduit la ridicarea şi înfrumuseţarea bisericii parohiale. La final, a fost săvârşită şi slujba de pomenire a ctitorilor bisericii parohiale trecuţi la cele veşnice.



.jpg)