Simpozionul „Dumitru Stăniloae“ - moment de reculegere, recunoştinţă, analiză şi perspectivă

Ediţia de anul acesta a Simpozionului „Dumitru Stăniloae" care debutează astăzi are loc într-un context istoric provocator.

Împlinirea primului secol de unitate statală a românilor nu oferă nici pe departe motive de festivism şi simbolistică băţoasă. Dimpotrivă. Este un moment de reculegere, recunoştinţă, analiză şi perspectivă.

Reculegere la mormintele celor care, cunoscuţi şi necunoscuţi, români, austrieci, nemţi, maghiari, francezi, bulgari, turci sau de alte naţionalităţi, au murit pe câmpurile de luptă ale actualei Românii sau în imediata ei vecinătate. Aşa cum scrie la intrarea în micul cimitir militar din spatele cazinoului de la Sinaia, nu departe de o însângerată linie a frontului dintre Regatul României şi Imperiul Austro-Ungar, acolo îşi dorm somnul de veci soldaţi care „au luptat pentru patria lor".

Recunoştinţă pentru cei din anii respectivi, militari şi politicieni, cler şi popor, dar şi pentru generaţiile care, de o parte şi de alta a Carpaţilor, nu au renunţat niciodată la visul unităţii. Fără a citi contrafactual istoria, realizarea României Mari este o împlinire multiseculară, nu doar rezultatul contextului sau al oportunităţilor dintr-un anumit moment. Conştientizarea acestui fapt îndeamnă la admiraţie şi gratitudine pentru darul preţios pe care, iată, l-am primit.

Analiza presupune să vedem mai adânc şi cu obiectivitatea distanţei în timp ce a însemnat primul secol românesc de unitate, cine şi cum a contribuit la plămădirea lui, ce rol au avut credinţa şi cultura, care au fost forţele şi influenţele, visurile şi dramele, proiectele şi zădărniciile. Strict statistic, rămâne un subiect de reflecţie major constatarea că, din cei o sută de ani, peste jumătate s-au consumat de abuzuri şi crime. Un adevăr care ne interoghează în continuare.

Perspectiva sau proiectul de ţară, cum se mai spune azi, ar trebui să plece tocmai de la acest gând. Unde am greşit? Ce trebuie să facem? Or, fără o clasă de mijloc, o prosperitate bazată pe iniţiativă şi concurenţă, o presă liberă, o educaţie solidă şi un stat de drept funcţional, fără garantarea libertăţilor fundamentale, începând cu cea religioasă, şi fără investiţia în capitalul uman din interior şi din afară, al doilea secol românesc nu poate repara greşelile şi nici nu poate fructifica izbânzile secolului anterior.