Training de comunicare ATOR Iaşi - ATCO Vaslui

Pentru a mai face nişte cărări între sufletele noastre, sâmbătă, 5 martie 2016, câţiva membri din Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) Iaşi au organizat un training de comunicare cu tinerii din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi (ATCO) Vaslui. Cum prietenii noştri din Vaslui vor să-şi consolideze noul comitet, atorenii au desfăşurat exerciţii practice de lucru în echipă, activităţi interactive de cunoaştere, jocuri de rol, pentru a analiza diverse modalităţi de a reacţiona la o situaţie.

Se spune că lumea se va sfârşi când nu vor mai exista cărări de la om la om. Îmi imaginez potecile goale, lipsite de urme de paşi, un vânt care biciuieşte ramurile copacilor crescuţi pe marginea drumului şi un apus de soare rece şi sumbru. În mijlocul acestui decor, un om singur. Omul a rămas pe drum în timp ce vântul ştergea urmele paşilor de pe alee. Omul începe să strige în deşert. Niciun răspuns. Vântul continuă să sufle cu furie rupând crengile golaşe ale copacilor. Văd cu mintea această scenă dezolantă şi mă întreb: „Noi unde suntem?“.

La sediul Protopopiatului Vaslui, liceenii şi studenţii din ATCO şi ATOR Iaşi au schimbat impresii privind lucrul într-o asociaţie şi au vorbit despre asertivitate. De ce avem nevoie să fim asertivi? De ce în loc să spunem „de ce nu-mi răspunzi niciodată la telefon?“ e bine să spunem „m-aş bucura ca data viitoare să vorbim la telefon“? Care este diferenţa dintre aceste două modalităţi de a spune acelaşi lucru? Poate că ceea ce le distinge este impactul lor asupra receptorului: bucuria sau tulburarea pe care le produc. Cuvintele noastre pot fi fulgi, cum spunea Arghezi, pot fi cer, dar pot fi şi metal, pot fi ascuţite, pot fi suliţe, până să devină cuvinte potrivite.

Noi unde suntem, deci? Am ieşit din casele noastre şi am mers unul către celălalt şi apoi împreună, făcând cărări spre prietenii nesfârşite. (Teodora Drişcu - ATOR Iaşi)