Treizeci de ani de când au fost descoperite moaştele Sfântului Necunoscut de la Mănăstirea Neamţ

În plin regim comunist, Dumnezeu a rânduit ca într-o mănăstire foarte cunoscută şi vizitată, Mănăstirea Neamţ, în data de 24 mai 1986, un sfânt să se descopere - fiind un semn al învierii duhovniceşti, anticipând căderea jugului ateist.

Mănăstirea Neamţ, cetate a spiritualităţii ortodoxe, este o mărturie peste veacuri a chemării la care a răspuns poporul român, dăruind Sfintei Biserici preoţi şi monahi care au păstrat şi cultivat credinţa creştină. În lavra nemţeană, care îşi are începuturile încă dinaintea secolului al XIII-lea, au vieţuit nenumăraţi monahi ce şi-au închinat viaţa lui Hristos, dintre care cei mai mulţi au rămas neştiuţi în decursul timpului. Biserica Ortodoxă Română a canonizat până în prezent trei dintre vieţuitorii Mănăstirii Neamţ: Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin (1671-1724), stareţ între anii 1702-1704, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ (1722-1794), stareţ între anii 1779-1794, şi Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960), vieţuitor al Mănăstirii Neamţ între anii 1933-1936.

Întâmplarea din ziua de sâmbătă, 24 mai 1986

Astăzi, 24 mai, se împlinesc 30 de ani de la descoperirea sfântului necunoscut după nume din pronaosul bisericii ştefaniene, care veghează pe vieţuitorii şi pelerini Mănăstirii Neamţ. Cei care îi cinstesc moaştele simt o pace şi un sentiment al întâlnirii unei persoane dragi, care te cunoaşte şi are grijă de tine.

O întâmplare minunată a scos la iveală pe sfântul care până astăzi a rămas anonim, pietrele şi minunile mărturisindu-i în tăcere viaţa curată şi bineplăcută lui Dumnezeu.

Sâmbătă, pe 24 mai 1986, când se săvârşea pomenirea Sfântului Cuvios Simeon de la Muntele Minunat, al cărui cap Sfântul Ştefan cel Mare l-a dăruit Mănăstirii Neamţ, s-a observat că pe o porţiune din trotuarul care face accesul de la gangul clopotniţei la biserica mare, „Înălţarea Domnului“, în curmeziş, s-a făcut o „burdujire“ - o ridicătură de aproximativ 50 de centimetri; partea de la mijlocul acestei ridicături avea 10 centimetri, fiind vizibilă şi incomodă la mers. Elevii seminarişti care au venit la priveghere au încercat să apese plăcile, însă ele nu au cedat, ca să revină la forma iniţială. Multe plăci dintre cele de pe porţiunea ridicată s-au desfăcut din patul de beton, devenind incomode. De subliniat este faptul că în timpul lucrărilor de restaurare din perioada 1958-1960 s-a refăcut şi trotuarul în jurul bisericii, cu legătura lui la gangul clopotniţei, pe un postament de beton în care s-au placat pietre de râu şi de carieră de diferite mărimi. Duminică, pe 25 mai 1986, ridicătura din pavaj a fost remarcată şi de toţi cei care au venit la mănăstire din împrejurimi, din ţară şi din străinătate.

S-a considerat atunci că această ridicătură ar fi efectul unei infiltrări de apă de la vreo ţeavă care se va fi spart sau de la o coloană de olane din vechea canalizare a mănăstirii. Arhimandritul Efrem Chişcariu, stareţul Mănăstirii Neamţ, vorbind cu părinţii din sobor, a dispus ca luni, 26 mai, să se sape şi să se remedieze eventuala stricăciune a ţevii.

Mitropolitul Teoctist al Moldovei şi Sucevei se afla la Neamţ în acele zile

Luni, după Sfânta Liturghie, sub supravegherea părintelui Anania Ulian, mare eclesiarh al mănăstirii, s-au desfăcut pietrele şi placa de beton, săpându-se în pământ circa 50 de centimetri. Nimic nu arăta că ar fi vorba despre o acţiune a unei infiltrări de apă. Părintele Anania însă a spus să se lase aşa în noaptea aceea şi a doua zi, marţi, 27 mai, să se mai sape încă pe atâta - şi, dacă nu se va găsi nimic, să se acopere.

Marţi, părintele Vasian Isachi a continuat să sape încă 50 de centimetri, adică la circa un metru sub fosta placă de beton. La un moment dat s-a ivit partea de la picioare a unui schelet uman. S-a mers cu grijă pe urma osemintelor, ajungându-se la recuperarea integrală, până la craniu, care era în stare bună de conservare. Însă nu s-a găsit nimic în legătură cu numele persoanei şi nici cu timpul înhumării. Osemintele s-au strâns cu grijă şi s-au pus într-o lădiţă, iar în groapă s-au pus lumânări aprinse, în semn de cinstire.

În acel timp, Mitropolitul Teoctist al Moldovei şi Sucevei se afla la Seminarul Teologic de lângă Mănăstirea Neamţ şi, venind la faţa locului, a găsit lumânările arzând în mormânt şi sicriaşul cu oseminte pe marginea gropii. Înaltpreasfinţia Sa a dispus ca să se cerceteze mai bine groapa, în nădejdea găsirii unor indicii, iar osemintele să fie spălate după rânduială, după care să se săvârşească şi un trisaghion.

Până seara s-a răspândit vestea descoperirii Sfântului de la Neamţ şi mulţi credincioşi au venit să i se închine. Dar „tovarăşii de la judeţ“ s-au alarmat şi au ordonat să dispară orice urmă, pentru că se face vâlvă pentru ceva „lipsit de importanţă“. Imediat s-a acoperit groapa şi s-au pus pietrele la loc.

Eclesiarhul mănăstirii însă şi-a asumat riscul ascunderii moaştelor la loc de taină, în tezaurul bisericii mari, chiar dacă unii îl „căutau“. Astfel, sfântul a fost apărat şi ascuns cu preţuire de fraţii lui din mănăstire, ca mai apoi, după căderea regimului comunist, să fie aşezat cu cinste într-o raclă frumoasă în Biserica „Înălţarea Domnului“.

Chiar dacă nu s-au găsit elemente care să indice identitatea acestui bineplăcut lui Dumnezeu cuvios sau timpul în care a vieţuit, cel mai probabil mormântul acestuia  a făcut parte dintr-un cimitir anterior bisericii ridicate în anul 1497, de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Încă din secolul al XIII-lea exista în centrul incintei de astăzi o biserică, la început din lemn, apoi din piatră, considerată biserica în jurul căreia au vieţuit primii călugări nemţeni, dintre care foarte posibil să se numere şi Sfântul Necunoscut.

Tradiţia Mănăstirii Neamţ îl aşază ca prim egumen pe Cuviosul Gherman (1320-1362), care adunase în jurul său o obşte de călugări, însă perioada de înflorire a mănăstirii este considerată începând cu venirea la Neamţ a ucenicilor Sfântului Nicodim de la Tismana: Cuvioşii Sofronie, Pimen şi Siluan. Aceştia au fost egumeni ai mănăstirii şi continuatori ai lucrării duhovniceşti a Sfântului Grigorie Sinaitul, primită de la povăţuitorul lor, Sfântul Nicodim de la Tismana.  Astfel, putem considera că descoperirea plăcutului lui Dumnezeu de la Mănăstirea Neamţ exprimă continuitatea sfinţeniei ctitorilor mănăstirii şi a celor care au adus o înnoire duhovnicească monahismului nemţean - atât ucenicii Sfântului Nicodim de la Tismana, cât şi Sfântului Paisie Velicicovschi.

Un cuvânt minunat al Sfântului Părinte Paisie Aghioritul ne va face să înţelegem de ce sfântul acesta a rămas necunoscut după nume: „Mulţi sfinţi necunoscuţi ajută şi fără să-i cunoaştem. Aceştia sunt cei mai mari sfinţi. Nu au nicio slavă de la oameni, ci numai de la Dumnezeu. Din marea lor smerenie, l-au rugat pe Dumnezeu cu stăruinţă să rămână necunoscuţi, ca să nu fie cinstiţi de oameni, dar să-i ajute în continuare în acelaşi chip, adică în ascuns. Faţă de aceşti sfinţi necunoscuţi trebuie să avem mare evlavie şi să le datorăm multă recunoştinţă, pentru că ne ajută în tăcere cu mijlocirile lor şi cu pilda lor tăcută, cu discreţia lor“.