„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Activităţi culturale şi social-filantropice la Parohia Harşu
Parohia „Sfinţii Ioachim şi Ana”-Harşu din Craiova a organizat în perioada premergătoare Naşterii Domnului o serie de activităţi culturale şi social-filantropice, menite să pregătească în rândul credincioşilor primirea marelui praznic. Între cele mai importante s-au numărat „Serile Harşu”, întâlniri duhovniceşti de suflet, organizate în fiecare vineri-seară, după Taina Sfântului Maslu. În această perioadă, au fost invitaţi să vorbească la amvonul bisericii personalităţi cunoscute din viaţa culturală a urbei: colonelul Cristian Negulescu, cu tema „Pacea, mesaj evanghelic în contextul lumii actuale”, scriitorul şi cercetătorul Tudor Nedelcea, despre „Eminescu şi Ortodoxia”, scriitorul Constantin Pădureanu, care a vorbit despre „Colindele româneşti – credinţă, tradiţie şi continuitate”. Nu au lipsit nici colindele, pregătite cu grijă ca dar pentru copiii nevoiaşi din parohie. Astfel, pe tot parcursul săptămânii trecute, la biserică au fost primite grupuri de colindători, o parte din ele formate din copii de la Şcoala Specială „Sfântul Mina” din Craiova şi de la Casa Călimăneşti, aflată în vecinătatea paohiei. Cu toţii au primit daruri din partea organizatorilor. De asemenea, la iniţiativa preotului paroh, Viorel Dică, alături de reprezentanţii Asociaţiei „Edu-Life”, credincioşii de la Harşu au oferit daruri copiilor nevoiaşi, constând în hăinuţe, dulciuri şi rechizite.