„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Activităţi festive dedicate zilei de 24 ianuarie la Severin şi Craiova
Episcopia Severinului şi Strehaiei, împreună cu Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin şi Palatul Culturii „Teodor Costescu”, a organizat ieri, cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la prima unire a românilor, un concert extraordinar dedicat Unirii Principatelor Române. Concertul a fost susţinut de Orchestra Palatului „Lăutarii Mehedinţiului”, dirijată de prof. Nicolae Drăghia, şi de Corul „Kinonia” al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, sub bagheta dirijorală a preotului Iulian Pruiu. În compania Orchestrei „Lăutarii Mehedinţiului” au evoluat soliştii vocali Alina Moţi Drăghia, Ana Maria Oprişan şi Gabriel Lungu.
Evenimente festive dedicate zilei de 24 ianuarie au fost organizate şi la Craiova. Cu acest prilej, din partea IPS Părinte Mitropolit Irineu a fost prezent în Piaţa Prefecturii din Cetatea Băniei părintele arhimandrit Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Aici au avut loc alocuţiunile, parada militară şi depunerea jerbelor de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Întreaga activitate a fost deschisă printr-o slujbă de Te Deum.