Biserica Obedeanu, file de istorie

Buna Vestire, prăznuită duminică, 25 martie, se va sărbători în chip ales la Biserica Obedeanu din Craiova, care îşi serbează astfel hramul. Sfântul locaş se numără între cele mai vechi aşezăminte de cult din Ţara Românească, păstrând până astăzi arhitectura originală. Cu o istorie impresionantă, Biserica Obedeanu din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Buna Vestire”, aduce peste veacuri frumuseţea unor vremuri de vrednică amintire.

Ctitorie a unui mare filantrop şi om politic oltean, vestitul paharnic Constantin Obedeanu, sfântul locaş răsare în Cetatea Băniei pe vremea domniilor lui Grigore Ghica, Ștefan Cantacuzino şi Nicolae Mavrocordat. A fost ridicată în perioada 1748-1753 pe locul unei mai vechi bisericuţe de lemn, încă din timpul domnitorului Matei Basarab (1632).

Minunea Maicii Domnului

Constantin Obedeanu a hotărât să-şi închine ctitoria Maicii Domnului, rânduindu-i ca hram praznicul Bunei Vestiri, a cărui icoană era socotită de credincioşii de aici ca făcătoare de minuni. Acest lucru s-a dovedit în viaţa boierului care, îmbolnăvindu-se de o maladie incurabilă, s-a rugat fierbinte înaintea ei, promiţând că, dacă va fi vindecat de neputinţa sa, va ridica aici, pe locul vechii biserici, un aşezământ mai trainic şi mai frumos, care să fie spre folosul duhovnicesc al familiei sale şi al credincioşilor din această zonă. În noaptea aceea, boierul a avut un vis în care Sfânta Fecioară îi spunea că-l va păstra sănătos pentru a duce la bun sfârşit ceea ce promisese. După această viziune, boierul Obedeanu a multiplicat icoana Bunei Vestiri, aşezând-o în toate camerele conacului său.

Promisiunea Maicii Domnului s-a adeverit, iar paharnicul Obedeanu a putut începe, alături de familia sa, construirea unei noi biserici, de data aceasta din zid. La 1748 a fost dărâmată vechea biserică şi a început construirea celei noi, care a durat până în anul 1753, Episcopul de Râmnic venind personal atât la temeluire, cât şi la sfinţirea bisericii.

Cinstitul locaş a păstrat vechiul hram al Bunei Vestiri, iar după moartea ctitorului i-a fost adăugat şi al doilea, acela al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Un aşezământ cu haină de mănăstire

Cinstitul boier Constantin Obedeanu, vel-paharnic, vornic, caimacan şi mare consilier împărătesc a toată Oltenia, a ridicat pe locul fostelor sale case din Cetate un mare aşezământ: Mănăstirea Obedeanu, aşa cum era menţionată în actele vremii, înzestrată cu chilii şi nenumărate moşii. Biserica avea în proprietate la vremea aceea cca 42 de mii de pogoane de pământ. Dionisie Fotino aşeza Mănăstirea Obedeanu printre primele opt locaşuri monastice ale Craiovei.

Deşi era numită mănăstire, Biserica Obedeanu nu a avut niciodată regim monastic. Denumirea pe care biserica o adoptă are legătură cu înfăţişarea ei măreaţă, înconjurată de jur împrejur de mai multe dependinţe, având, de asemenea, numeroase proprietăţi, întocmai precum mănăstirile vremii. Statutul juridic al bisericii a fost însă acela de aşezământ, pentru a fi adăpostită de pretenţiile călugărilor ­athoniţi de a fi închinată, cu tot cu proprietăţi, la Sfântul Munte. Biserica era dată astfel de paharnicul Constantin Obedeanu spre folosul duhovnicesc al familiei sale şi al credincioşilor din împrejurimi, întocmai cum îi promisese Maicii Domnului. Chiar în hrisovul de întărire al testamentului ctitorului, de la 1753, se arată că biserica era deservită de trei preoţi de mir. Marele istoric Nicolae Iorga, deşi o numeşte „mănăstire”, precizează că ea a fost deservită întotdeauna de preoţi de mir, şi nu de călugări.

Poruncile sale spre împlinire urmaşilor

Constantin Obedeanu s-a îmbolnăvit din nou, insistând ca biserica să fie sfinţită mai devreme, pictura nefiind încă aplicată. La 21 aprilie 1755, paharnicul Constantin Obedeanu a trecut la cele veşnice şi a fost îngropat în interiorul bisericii pe care o ctitorise, mormântul său fiind aşezat sub policandru. Îndatoririle ctitoriceşti ce trebuiau duse la bun sfârşit au fost transmise prin testament soţiei sale, Stanca Obedeanu, şi fiului său, Dumitrache. De asemenea, ctitorul a avut grijă să rânduiască şi o epitropie, ai cărei membri au fost numiţi tot testamentar.

Ctitorul şi-a dorit dintotdeauna ca aşezământul său să fie un focar al vieţii cultural-sociale din urbea Băniei. „Marele merit al boierului Obedeanu stă în planurile pe care el le-a avut. El nu a vrut o simplă biserică, el a vrut un aşezământ, a vrut să aibă aici un spital organizat, cu doctori, pentru vindecarea de rănile trupeşti, biserica fiind spitalul pentru bolile sufleteşti. Ceea ce începuse el a fost dus mai departe de fiul şi de soţia sa. Nu a reuşit să vadă spitalul funcţionând, nu a reuşit să vadă şcoala, el a văzut doar biserica, dar prin testamentul său lasă un gând urmaşilor, pe care aceştia îl duc la îndeplinire”, spune părintele Ioan Ioanicescu, paroh al Bisericii Obedeanu vreme de peste trei decenii.

Fântâna Obedeanu

În anul 1756, cu ocazia împlinirii unui an de la moartea ctitorului Constantin Obedeanu, soţia sa, Stanca, împreună cu fiul ei, Dumitrache, au construit, la marginea moşiei Craioviţa, o frumoasă fântână, pentru a fi spre veşnică pomenire răposatului lor soţ şi tată. La sfinţirea acestei fântâni a fost chemat şi Episcopul Râmnicului, Chesarie.

Fântâna Obedeanu se înscrie între cele câteva fântâni devenite monumente istorice, ce fac parte din patrimoniul oraşului Craiova: Fântâna Popova, Fântâna Purcarului, Fântâna Jianului. Ea a fost restaurată de mai multe ori, ultima dată fiind recondiţionată în anul 2006 cu cheltuiala Parohiei Obedeanu. Tot în 2006 au fost serbaţi cei 250 de ani de existenţă neîntreruptă a Bisericii, Şcolii şi Fântânii Obedeanu.

Prima şcoală românească din Craiova

Şcoala întemeiată aici, în vatra Obedenilor, a fost prima şcoală cu predare românească din Cetatea Băniei. S-a dorit înfiinţarea unei şcoli „unde să fie aduşi de grabă dascăli româneşti pentru învăţarea copiilor săraci, care rămân fără părinţi, ca şi pentru tot rumânul care avea tragere spre carte”. În scopul acesta au fost construite două corpuri de clădire, au fost aduşi dascăli, a fost amenajată o cantină şi chiar dormitoare pentru copiii foarte săraci. Însuşi ctitorul îşi exprimase concludent această dorinţă încă din timpul vieţii în codicul diatei sale din 1753: „Cu plecăciune mă rog înalţilor domni care se vor întâmpla stăpânitori ţării acesteia să nu strice acest aşezământ şcolar, ci mai vârtos să-l întărească fiindcă întemeierea şcoalelor de învăţătură este în adevăr cea dintâi pricină folositoare a naţii”. Şcoala a fost înfiinţată în anul 1775 de doamna Stanca Obedeanu, ea funcţionând în decursul timpului sub mai multe forme: gimnaziu, şcoală de cântăreţi, seminar teologic, şcoală de băieţi şi fete în timpul domnitorului Cuza. Tot în timpul lui Cuza au fost demolate vechea clădire în care funcţiona şcoala şi s-au construit două clădiri, pentru băieţi şi fete, fiind separate printr-un zid despărţitor. Ulterior, zidul a fost demolat, urmând ca cele două clădiri să fie destinate formei de învăţământ mixt. Preoţii de aici au avut în permanenţă contact direct cu şcoala, ei fiind, de cele mai multe ori, şi dascăli. Un lucru inedit este că nu oricine trecea pragul Şcolii Obedeanu, ci numai cei care aveau înclinaţie spre învăţătură, starea socială nefiind un inconvenient.

Printre cei care au trecut pragurile Şcolii Obedeanu se înscriu personalităţi precum: Tudor Vladimirescu, Gheorghe Chiţu, Alexandru Macedonski, Petrache Poenaru, Eugen Carada, Gogu Constantinescu, Nicolaescu Plopşor, Nicolae Titulescu etc.

Dacă spitalul şi azilul de bătrâni din Aşezământul Obedeanu şi-au încetat existenţa după 40, respectiv 30 de ani, şcoala şi biserica au avut o existenţă neîntreruptă.