„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cateheză în parohia vâlceană Târg Horezu
Parohia Târg Horezu, judeţul Vâlcea, a organizat la finele săptămânii trecute noi activități pentru bătrânii de la Centrul de zi „Dreptul Simeon”. Sub coordonarea pr. Constantin-Dorel Vulpe, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a găzduit o lecţie catehetică pe tema „Valoarea postului în lumina trăirii duhovnicești și a faptelor bune”. „Faptele bune sunt urmarea firească a credinţei, precum la modul general noi oamenii le înfăptuim abia după ce suntem convinşi de importanţa sau necesitatea lucrurilor pe care le facem. Tot astfel şi în ceea ce priveşte credinţa în Dumnezeu, ea devine un fundament pentru faptele ulterioare ale omului. Nu de puţine ori am sesizat cum noi, creştini fiind, mărturisim declarativ credinţa noastră în Dumnezeu, dar alergăm după alte lucruri în viaţa aceasta, ori avem alte priorităţi. Nu de puţine ori avem în vedere pe Dumnezeu ca finalitate şi ţintă a vieţii noastre, după cum afirma şi pr. prof. Dumitru Stăniloae, şi iarăşi, nu de puţine ori ne comportăm ca atare. Faptul că avem momente în care nu Dumnezeu şi mântuirea sunt o prioritate a vieţii ne determină să credem că avem ceea ce Mântuitorul sancţiona adesea şi la ucenicii săi când îi numea «puţin credincioşi»”, a subliniat părintele Constantin.