„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în toate zilele și să-Mi urmeze Mie; căci cine va voi să-și scape viața o va pierde; iar cine-și va pierde viața pentru Mine, acela o va mântui. Căci ce folosește omului dacă va câștiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina de el și Fiul Omului când va veni întru slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Cu adevărat însă vă spun vouă: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Cerc pastoral la Horezu
Parohia Horezu II, din cartierul Urşani al oraşului Horezu, a găzduit marți, 26 februarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Horezu. După săvârșirea Sfintei Liturghii și a Tainei Sfântului Maslu, părintele Constantin Mănescu a prezentat tema „Satul românesc, vatră a plămădirii, păstrării și promovării valorilor existențiate românești”. Preotul este părintele, sfătuitorul, educatorul și slujitorul celor care sunt copleșiți de sărăcie, bătrânețe și izolare, este cel care păstrează și reafirmă în permanență valorile spirituale ale satului, ele însele recunoscute în timp de istorici, filosofi și teologi. În discursul său de recepţie la Academia Română din 5 iunie 1937, intitulat „Elogiul satului românesc”, poetul şi filosoful român Lucian Blaga dezvolta de fapt metafora sa poetică „veşnicia s-a născut la sat” şi argumenta că satul românesc este „singura prezenţă vie încă, deşi nemuritoare, deşi aşa de terestră, este unanimul nostru înaintaş fără nume. A trăi în sat înseamnă a trăi în zariştea cosmică şi în conştiinţa unui destin emanat din veşnicie (…)”. Mândria satului de a se găsi în centrul lumii şi al unui destin ne-a menţinut şi ne-a salvat ca popor peste veacurile de nenoroc. Satul nu s-a lăsat ispitit şi atras în „istoria” făcută de alţii peste capul nostru. El s-a păstrat feciorelnic neatins în autonomia sărăciei şi a mitologiei sale pentru vremuri, când va putea să devină temelie sigură a unei autentice istorii româneşti.