Ctitorii ale vechilor boieri olteni din Dolj

Întreaga Oltenie este presărată de nenumărate repere culturale deosebite, unele mai noi, altele care își au rădăcinile înfipte adânc în istoria poporului nostru. Două asemenea așezăminte se găsesc în localitatea Rasnic-Dolj, denumită și Rasnicu Oghian: biserica cu hramul „Sfântul Mucenic Gheorghe” și Conacul Săulescu.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia doljeană Rasnic, Protopopiatul Craiova Sud, a fost construită din zid în anii 1846-1855 de Matei Săulescu şi soţia sa Ilinca. A fost terminată de fiul lor Costache Săulescu (conform Pisaniei - consemnată de Ana Cumbary, Maria Manoil, Mihail Canianu, Amelia Candrea, în „Dicţionar geografic al judeţului Doljiu”, Bucureşti 1896, p. 559). În anul 1909, sfântul locaş a fost reclădit prin cheltuiala colonelului Ioan Gheorghe Săulescu şi a soţiei sale Constanţa, „cu dorinţa ca locuitorii să capete educaţiunea religiunii străbune” (vezi Pisania). Inscripţia este relevantă pentru raporturile marilor proprietari din satele Rasnic, Rasnicu Bătrân şi Corniţa cu ţăranii care în anul 1907 se răsculaseră, arzând conacul latifundiarului Pârâianu şi al arendaşului moşiei, în ideea unei păci sociale. Totodată, motivaţia refacerii bisericii de către urmaşii ctitorilor se înscrie în spiritul şcolii şi concepţiei haretiene din anii de început al secolului al XX-lea.

Monument închinat eroilor neamului

În incinta bisericii se află o placă de marmură care preaslăveşte sacrificiul eroilor din Războiul pentru întregirea neamului - 1916-1919: „Oasele celor căzuţi au împânzit ogoarele, iar numele lor s-au scris în ceruri”. Aici se reproduc textele de pe Monumentul eroilor, aflat lângă şoseaua Craiova - Breasta - Crovna - Rasnic - Corniţa - Cernăteşti, în colţ cu drumul comunal Rasnic - Scăeşti.

Aşadar, biserica din Rasnic este ctitoria boierilor Săulescu, stăpâni proprietari ai unei părţi din moşia satului. În secolele anterioare, boierii care au stăpânit părţi din moşia satului alături de câţiva moşneni proveneau din familiile Amărăscu (menţionaţi documentar în anii 1722-1908) şi Urdăreanu (1831), precum şi marii proprietari Săulescu, N.G. Racoviţa, Portărescu şi Pârâianu (sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea) (vezi Cezar Avram, Paul Emanoil Barbu, Dinică Ciobotea, Vladimir Osiac, „Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Dolj”, A-C, Craiova 2004, pp. 300-306).

Conacul Săulescu, reper istoric şi cultural

Al doilea reper istoric cultural este Conacul Săulescu, construit în stilul unei arhitecturi întâlnite şi la alte conace, zise boiereşti, de la începutul secolului trecut, aparţinând marilor proprietari funciari P. şi G. Săulescu, sau locotenentului I. Săulescu. A fost construit, probabil, când cerealele au devenit importante în comerţul dezvoltat de societatea românească şi pe plan internaţional, în deceniile ce au precedat Primul Război Mondial. Astăzi clădirea este într-o stare avansată de ruină.

De unul dintre reprezentanţii acestui neam de proprietari se leagă un episod din anii celui de al Doilea Război Mondial, anume păstrarea în Conacul de la Rasnic a tezaurului Primăriei Municipiului Bucureşti (al Muzeului Municipiului), pe când primar al comunei era Matei Vlad (Dinică Ciobotea, Marius Turache, „Cultură şi civilizaţie pe Valea Rasnicului”, Craiova 2013, pp. 472-474). Pe de altă parte, trebuie menţionat că Săuleştii, originari din Gorj, au apărut între boieri la sfârşitul secolului al XVIII-lea. La începutul secolului al XIX-lea, Nae Săulesu s-a căsătorit cu Smaranda, fiica lui Grigorie III zis Brădescu (1790-1860) şi a Tarşiţei (fiica polcovnicului Zanfirache Caluda din Cerneţi). Prin neamul Săuleştilor, neamul Brădeştilor a intrat în secolul al XX-lea. De amintit este şi faptul că, lângă biserica din Brădeştii Bătrâni, capodoperă arhitecturală de la mijlocul secolului al XVIII-lea, există mormântul lui Mişu Săulescu, profesor universitar şi ministru de finanţe, decedat în anul 1929.