„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Dar de cântec pentru credincioşii Parohiei Călimăneşti II
Urmare a parteneriatului cultural încheiat între Parohia Călimănești II și Primăria Călimănești, duminică, 19 august, enoriașii prezenți la Sfânta Liturghie au avut bucuria ca, la finalul acesteia, să urmărească spectacolul Ansamblului Folcloric Plaiurile Oltețului. „Așa cum se întâmplă de 50 de ani, la Călimănești a răsunat cântecul popular românesc și au fost împărtășite publicului tradițiile și obiceiurile județelor riverane Oltului: Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Olt și Teleorman. Ediția jubiliară 2018 a adus și istoria celor 49 de ediții ale Festivalului Național de Folclor „Cântecele Oltului”, a transformat orașul-stațiune, pentru câteva zile, într-o oază de culoare, cântec și dans, îndemnând la redescoperirea adevăra- telor valori ale neamului românesc”, a precizat pr. Petre-Iulian Lixandra.


