Pe vremea prigoanei împăratului roman Aurelian (270-275), o familie de viţă nobilă a trecut peste rigorile timpului şi nu a ocolit mărturisirea dreptei credinţe. Patricianul Teodot şi soţia sa, Rufina, erau originari din provincia siriană Gangara. Deşi se bucurau de o cinste deosebită în această provincie, nu s-au ruşinat să-L mărturisească pe Hristos în mijlocul oamenilor, atrăgând asupra lor atenţia autorităţilor, care luau măsuri severe împotriva oricui refuza să slujească zeilor. Au fost martirizaţi în Cezareea Capadociei de ighemonul Faust, unul dintre cei mai aprigi prigonitori ai creştinilor.
După ce aceştia au fost chemaţi la Hristos, Dumnezeu a poruncit, prin îngerul Său, unei femei credincioase din Cezareea, pe nume Amina, să ceară de la dregător trupurile celor doi sfinţi care se aflau în temniţă, pentru a le îngropa cu cinste, iar pe pruncul lor să-l îngrijească ca pe un fiu al ei. Din rânduiala lui Dumnezeu, inima dregătorului s-a înmuiat, iar Amina a reuşit să pună trupurile celor doi martiri la loc de cinste, îngropându-le în grădina sa. Până la vârsta de cinci ani pruncul nu a spus nici un cuvânt. Deoarece primul cuvânt pe care l-a rostit după vârsta de cinci ani a fost mama, pruncul a fost numit Mamant. A învăţat la cele mai bune şcoli ale timpului, deosebindu-se prin isteţimea ieşită din comun. Pe tronul Romei s-a urcat împăratul Aurelian, prigonitor aspru al celor care refuzau să cinstească idolilor. Nu numai bărbaţii erau siliţi să aducă jertfe, ci şi femeile şi copiii. Credinţa pruncului nu a stat mult vădită şi el a atras, ca şi părinţii săi odinioară, invidia dregătorilor prigonitori. Pe vremea aceea, în funcţia de dregător al Cezareei Capadociei se afla Democlit, cel care luase locul lui Faust, şi el aprins de ură împotriva creştinilor. La el a fost adus tânărul Mamant pentru a se justifica şi pentru a fi încercat în credinţa idolatră. Mamant avea doar cincisprezece ani şi rămăsese de curând orfan şi de cea de a doua sa mamă, Amina. Întrebat dacă este creştin, Mamant recunoaşte fără nici o şovăire, fiind gata să accepte orice chin pentru credinţa sa, batjocorind pe faţă credinţa deşartă a celor ce-l iscodeau: „Eu sunt cel ce nesocotesc cărunteţile voastre cele rătăcite din calea cea dreaptă şi de atâta întuneric cuprinse, încât la lumina adevărului nu puteţi privi, căci, părăsind pe Dumnezeul Cel viu şi adevărat, v-aţi apropiat de demoni, închinându-vă idolilor fără de suflet, muţi şi surzi. Iar eu niciodată nu mă voi lepăda de Hristos şi mă sârguiesc să-i aduc la El pe cei pe care-i pot aduce.”
Despre Sfântul Mucenic Mamant face pomenire Sfântul Vasile cel Mare atunci când îi îndeamnă pe păstoriţii săi din Cezareea Capadociei: „Aduceţi-vă aminte de Sfântul Mucenic, câţi l-aţi văzut cu ochii, câţi la lucrul acesta, adunându-vă, l-aţi avut ajutor; la câţi chemându-i numele, cu singur lucru a venit, pe câţi rătăciţi în viaţă i-a povăţuit, pe câţi de neputinţe i-a tămăduit, la câţi, murindu-le fiii, iarăşi la viaţă i-a întors”. În iconografie Sfântul apare reprezentat alături de un leu.
Sfântul Mucenic Mamant este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe data de 2 septembrie, alături de părinţii săi: Sfântul Mucenic Teodot şi Sfânta Muceniţă Rufina.
