„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Donaţie de carte pentru Biblioteca „Exilului Românesc”
Biblioteca „Exilului Românesc” de la Craiova va primit un nou fond de carte şi obiecte de valoare culturală din afara ţării. Două nume importante s-au adăugat în lista binefăcătorilor prestigioasei instituţii de cultură, unică în ţară, care începe să prindă rădăcini la Craiova. „Mircea Milcovitch și Maria Mesterou vor dona sculpturi, tablouri, icoane, afișe, manuscrise, corespondență, fotografii și gravuri. Mircea Milcovitch este artist, sculptor și pictor, dar și scriitor și eseist. A fost membru al grupului «de la Poiana Mărului». Venit la Paris la sfârșitul anului 1968 pentru o expoziție oficială a tinerilor artiști români, nu se mai întoarce și alege exilul. Primește Premiul Fénéon al Academiei de la Paris în 1977 pentru opera sa din domeniul sculpturii. În anul 2012, Biserica Saint Germain des Prés din Paris i-a comandat o sculptură care să însoțească noul tabernacul. Opera lui Mircea Milcovitch a câștigat o recunoaștere internațională. De la sosirea la Paris, a studiat filozofia, simbolismul și, în special, teologia ortodoxă. Studiile sale despre simbolism și spiritualitate au culminat cu publicarea în 1991, a cărții Des Symboles Universels à la Spiritualité Chrétienne, în 2002 a eseului Le Combat Spirituel au XXe siècle, în februarie 2012 a volumului Journal d’Exil, iar la sfârșitul anului 2013, a publicat Le Grand Mystère, un eseu de antropologie biblică.
Maria Mesterou (Meșteru) este absolventă a Institutului de Arte Plastice din București. A făcut parte, alături de soțul ei Mircea Milcovitch, din grupul nonconformist denumit „de la Poiana Mărului”, care picta vara într-un sat izolat din Carpați. Expunând la Paris în 1970, a decis să rămână în Franța. Un atelier acordat de Primăria Parisului îi permite să se dedice pe deplin picturii și gravurii. Maria Mesterou participă la numeroase expoziții personale în galeriile La Tortue, Pierre Hautot (Paris), Jan De Maere (Bruxelles), J-M. Cupillard (Grenoble), Éditions Galleries (Melbourne). Realizează picturi murale, comandate de statul francez pentru școli din regiunea Parisului. Lucrările sale se află în colecțiile statului francez, ale orașul Paris, ale Prefecturii Hauts de Seine, ale Companiei Financiare Edmond de Rothschild, ale fundației Pernot-Ricard, ale Muzeului Gravelines. Are opere în unele fundații și colecții oficiale în Statele Unite ale Americii și în multe colecții private din Franța și din întreaga lume”, a spus dr. Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Judeţene din Craiova.
Contractul de donație a fost semnat, iar lucrările vor ajunge la Craiova după Paști. Ca de fiecare dată, academicianul Basarab Nicolescu a fost alături de noi în efortul de recuperare a bunurilor culturale produse pentru reintegrarea lor în cultura românească.