„Fiind Fiu al Dumnezeului a primit să i se spună Fiu al lui David”

Toate praznicele împărătești au o înainte-prăznuire, ce creează în viaţa creştinilor o atmosferă sărbătorească specifică. Nașterea Domnului sau Crăciunul, acest mare praznic împărătesc, este anticipat de o pregătire deosebită, de un post de patruzeci de zile şi de tradiționalele colinde. Acestea, prin glasul colindătorilor, aduc în vers şi cânt voia bună a vestirii minunate și bucuria nemărginită a celui mai mare eveniment al omenirii, Nașterea Fiului lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară Maria, „singura noutate petrecută sub soare”, după expresia Sfântului Ioan Damaschin.

Cu două săptămâni mai înainte de acest praznic este rânduită Duminica Sfin­ților Strămoși, când se citește la Sfânta Liturghie „Pilda celor chemați la cină”, care face referire la Împărăția lui Dumnezeu, la care toți oamenii sunt chemați să devină părtași și moștenitori ai ei. Căci Împărăția lui Dumnezeu s-a pogorât din cer pe pământ prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Iar duminica de dinaintea Nașterii Domnului, numită Duminica Sfinților Părinți după trup ai Domnului, ne pune în față pericopa evanghelică despre „Cartea neamului lui Iisus Hristos” sau Genealogia. Astfel, începând de la Patriarhul Avraam până la David sunt enumerate paisprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon alte paisprezece; și de la strămutarea în Babilon până la Hristos, alte paisprezece neamuri.

„Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”

Este deosebit de importantă această prezentare istorică a Sfântului Evanghelist Matei, fiindcă Nașterea Domnului este cel mai de seamă fapt istoric cunoscut de omenire, iar persoanele enumerate aici sunt reale, unele sunt distinse personalități, precum David. Și toate sunt consemnate în Sfânta Scriptură, în cărțile ei. Sunt reale și nu legende, şi ele confirmă și întăresc istoricitatea Domnului nostru Iisus Hristos. Era necesar ca Sfântul Evanghelist Matei să facă prezentarea aceasta chiar la începutul Evangheliei sale, privită din punct de vedere omenesc, fiindcă Sfânta Evanghelie se adresează tuturor oamenilor de pe fața pământului, din toate locurile și timpurile. Evanghelia înseamnă vestea cea bună adusă omenirii.

La rândul său, Sfântul Evanghelist Luca, el însuși istoric, este interesat de a alcătui „o istorisire despre faptele depline… (pe care) le-au lăsat cei care le-au văzut de la început și care au fost slujitori ai Cuvântului” (Luca I, 1-2). Totodată, el îl menționează pe adresantul Evangheliei sale, pe „preaputernicul Teofil” (Luca I, 3). Prezentând Nașterea Domnului, spune: „În zilele acelea a ieșit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea (este vorba despre un recensământ al populației). Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria” (Luca II, 1-2). Sunt clar enumerate personalități istorice cunoscute lumii. În acest cadru, Sfântul Luca își expune conținutul Evangheliei sale, pornind de la realități.

Nu este lipsită de nume istorice nici Evanghelia după Marcu, care zice: „Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris în prorocie (la Maleahi) și Isaia” (Marcu I, 1-2). Iar Sfântul Evanghelist Ioan, după ce vesteşte că: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan I, 1), continuând, îndată spune: „Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan… Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină” (Ioan I, 6, 8). Și concluzionează: „Și Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui” (Ioan I, 14). Nota istorică a tuturor sfinților evangheliști vine să confirme că faptele expuse de ei sunt demne de crezare pentru toți oamenii.

„Cartea neamului lui Iisus Hristos”

Galeria de nume biblice înscrise în Cartea neamului lui Iisus Hristos este importantă pentru confirmarea istoricităţii Persoanei Domnului nostru Iisus Hristos, fiind expusă chiar înainte de relatarea Nașterii Sale ca om. Atestă neamul din care El face parte, din poporul ales de Dumnezeu. Mai mult, ne face să înțelegem adevărul că El este de același sânge cu noi și cu toți oamenii pământului, pentru care Cuvântul s-a întrupat.

Din diversitatea persoanelor menționate în genealogie, unele cu viață curată, dreaptă și cu adevărat sfântă, iar altele, din contră, supuse slăbiciunilor firii, greșelilor, înțelegem că Hristos Domnul S-a născut pentru toți oamenii, pentru izbăvirea și mântuirea lor, inclusiv a celor păcătoși. El a primit firea omenească întru totul, dar în afară de păcat, pentru ca să ridice firea omenească păcătoasă la starea de sfințenie. Și din comportamentul acelor personaje biblice, din frământările, din zbuciumul și lupta lor cu păcatul, învățăm cum trebuie să trăim, ca să putem birui păcatul.

Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvintele Evanghelistului Matei, ne îndeamnă: `Nu te gândi la ceva umilitor. Dimpotrivă, minunează-te că, fiind Fiu al Dumnezeului Celui fără de început…, a primit să audă spunându-I-se Fiu al lui David, pentru ca pe tine să te facă fiu al lui Dumnezeu… Că Fiul lui Dumnezeu nu s-ar fi smerit în zadar…, dacă n-ar fi vrut să ne înalţe pe noi… Pentru că S-a născut din femeie, Se aseamănă cu noi. Dar pentru că nu S-a născut… din voinţa trupului…, ci de la Duhul Sfânt, ne arată naşterea cea mai presus de noi” (Omilia a II-a la Matei).
Iar Cartea neamului lui Hristos, Sfântul Evanghelist Matei o încheie astfel: „Iacob a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, ce se cheamă Hristos” (Matei I, 16). De unde până aici toate persoanele de parte bărbătească erau amintite ca fiind cele din care se nășteau urmașii, fiind vorba de familii cu nașteri obișnuite, naturale (Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacob etc.), ajungând însă la Iosif, nu el este cel menționat, ci Maria, „din care” S-a născut Iisus, numit Hristos, spre a se înlătura orice gând necuviincios.

Și Sfânta Evanghelie se sfârşeşte cu cuvintele descoperite de înger, care a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, fiindcă ce s-a zămis­lit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei I, 20). Iar acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea se s-a spus de Domnul prin prorocul, care zice: „Iată Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu” (Matei I, 22-23).

Așadar, cu Duminica dinaintea Nașterii Domnului, primim prin Sfânta Evanghelie vestea cea bună, cea adevărată și sfântă, că Fiul lui Dumnezeu Cel ce se naște din veșnicie din Tatăl, se naște acum din Sfânta Fecioară Maria și se face om pentru noi, oamenii, pentru ca noi să ne facem fii ai lui Dumnezeu, după har. „Iar naşterea lui Iisus este capul întregii iconomii a mântuirii, pentru că este începutul şi rădăcina tuturor bunătăţilor date nouă”. Fiul lui Dumnezeu se naște în timp, intrând în crugul vremii și al vieții noastre pământești, pentru ca noi vrednici să ne facem de împărăția cea cerească și veșnică a lui Dum­nezeu. Amin!