Ființe alese și apropiate lui Dumnezeu și oamenilor

Pomenirea și cinstirea sfinților îngeri prin slujbe, rugăciuni și zile închinate lor constituie un act de credință al Bisericii noastre, mărturisit și trăit cu multă evlavie. Pentru că sfinții îngeri sunt ființe alese, plăcute și apropiate lui Dumnezeu, create de El de la începutul lumii, cum citim în primul verset din cartea Facerii: „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” (Facere I, 1), cerul însemnând lumea îngerilor.

Sfinţii îngeri, a căror zi de prăznuire am sărbătorit-o ieri, 8 noiembrie, au o prioritate în timp și o întâietate în cinstire și pentru faptul în sine că sunt ființe spirituale, fără trup și se află pe o treaptă înaltă, sunt în apropierea lui Dumnezeu, cum glăsuie și prima stihire din slujba Vecerniei mici din 8 noiembrie: „Cei ce stați înaintea tronului lui Dumnezeu, și cu toată lumina străluciți fiind, strălucind de lumina cea veșnică și petrecând cu lumina cea de a doua, lui Hristos rugați-vă să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă”. După Lumina Dumnezeirii, urmează ei, ca fiind cea de a doua, izvorând din cea dintâi, care este veșnică și desăvârșită, de care ei depind. De această stare și fire spirituală a lor ține și prioritatea și cinstirea, pentru care imnograful creștin îi imploră ca să mijlocească prin rugăciunea lor la Hristos Domnul.

Prerogativele îngerilor sunt firești, fiindcă ei sunt nemuritori, au „viață cu adevărat fără de moarte, luând-o din viața cea dintâi” (stihira a doua de la Vecernia mică). Dar, deși sunt ființe spirituale și nemuritoare, ele nu sunt veșnice, pentru că au un început și sunt create în timp, nu există din veșnicie, precum Dumnezeu. Iar viața lor fiind „din viața cea dintâi”, din cea dată de Dumnezeu, ei sunt părtași ai „curatei slave celei pururea fiitoare” (din aceeași stihiră).

Vestitorii voii lui Dumnezeu

Sfinții îngeri sunt ființe spirituale, raționale, duhuri curate, cu voință tare, îndreptată doar către Dumnezeu și binele oamenilor, slujesc lui Dumnezeu, Îi împlinesc voia Lui sfântă. De aici tăria și puterea lor. Slujesc după voia lui Dumnezeu şi prin aceasta şi oamenilor, pentru mântuirea lor. Ei nu sunt atotputernici, ci puterea o primesc de la Dumnezeu. Și fiind ființe libere, libertatea lor adevărată se arată prin împlinirea voii lui Dumnezeu. Nu sunt nici veșnici, pentru că sunt creați, sunt creaturi ale lui Dumnezeu și nici o creatură nu este nici veșnică și nici desăvârșită. Nu sunt omnipre­zenți în lucrarea lor mântuitoare, întreprinsă pentru neamul omenesc, pentru că o fac la porunca lui Dumnezeu și cu ajutorul Lui, acolo unde sunt rânduiți. Sunt puteri sfinte, dar puterea lor sfințitoare o au de la Dumnezeu, după cum teologhisește Sfântul Ioan Damaschin.
Însuși cuvântul „înger”, care provine din limba greacă (anghelos) și înseamnă vestitor al lui Dumnezeu, sau trimis al Lui, definește lucrarea și starea, puterea și rolul lui în raport cu Dumnezeu și cu oamenii. Aceasta înseamnă că îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu și depind de El, supunându-se Lui, acolo în ceruri, unde-L contemplă pururea în toată măreția slavei Sale și-L laudă neîncetat, așa cum ne sunt descoperiți de Isaia în vedenia sa: „Am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt și măreț și poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimii stăteau înaintea Lui, având fiecare câte șase aripi: cu două îşi acopereau fețele, cu două picioarele, iar cu două zburau. Și strigau unul către altul: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui” (Isaia VI, 1-3).

„Oare nu sunt toţi duhuri slujitoare...?”

Față de oameni, îngerii își împlinesc lucrarea, de asemenea, prin slujirea lor. Sfântul Apostol Pavel, cunoscătorul și trăitorul tainelor dumnezeiești și al lucrării îngerilor, spune clar: „Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimiși să slujească pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?” (Evrei I, 14). Da, ei sunt slujitori ai lui Dumnezeu, dar și ai oamenilor. Faptele lor sunt consemnate pe întreg cuprinsul Sfintei Scripturi, intrând în istoria mântuirii neamului omenesc și a Bisericii creștine, cum citim în cartea Faptele Apostolilor. La începutul propovăduirii Sfinților Apostoli, în Ierusalim, „prin mâinile apostolilor se făceau semne și minuni multe în popor” (Fapte V, 12). Iar „arhiereul și toți cei împreună cu el… au pus mâna pe apostoli și i-au băgat în temniță”. Și iată că în acest moment, „un înger al Domnului, în timpul nopții, a deschis ușile temniței și, scoțân­du-i, le-a zis: Mergeți și, stând, grăiți poporului în templu toate cuvintele vieții” (Fapte V, 17-20). Prezența și lucrarea îngerilor îi întăreşte pe Sfinţii Apostoli în misiunea lor. Sfântul Luca spune că „un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te și mergi spre miazăzi, pe calea ce coboară de la Ierusalim la Gaza… Şi a mers și iată un… famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei” citea din prorocul Isaia și, neînţelegând, Apostolul Filip i-a tâlcuit prorocia şi „i-a binevestit pe Iisus”. Apoi l-a botezat (Fapte VIII, 26-38).
Sfântul Evanghelist Luca descrie în cartea Faptele Apostolilor și oprimarea de către Irod a tinerei comunități creștine, înfiin­țată în Ierusalim, care reprezintă embrionul Bisericii creștine. Acesta „ucide cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan”, iar pe Petru „l-a băgat în temniță”, unde era străjuit de câte patru ostași. Și aici, în temniță fiind, „se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică”. Și rugăciunea a fost ascultată. „Și iată un înger al Domnului a venit deodată, pe neașteptate, la timp. Iar în cameră a strălucit lumină. Și lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deșteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Și lanțurile i-au căzut de la mâini” (Fapte XII, 1-7).

Rolul îngerilor în lucrarea Bisericii

Acestea sunt mărturii vii despre sfinții îngeri, precum că ei participă la viața Bisericii, chiar de la începuturi. Iar istoria este plină de asemenea fapte angelice, care ne fac să înțelegem că slujirea sfinților îngeri nu este izolată și nici întâmplătoare, ci permanentă, continuă. Ajutorul lor este chiar peste așteptări, atunci când oamenii sunt pe drumul cel bun al credinței. Dar oamenii nu sunt părăsiți nici chiar atunci când se întâmplă să se abată de la acest drum, fiindcă îngerii se înduioșează de soarta lor.
Îngerul păzitor, dat la primirea Botezului, este însoțitorul permanent al creștinului pe drumul vieții. El lucrează prin Dumnezeu în mintea și inima noastră, a creștinilor. Este important să știm acest lucru și să nu-l îndepărtăm pe înger, ci să-l apropiem prin viața noastră curată. Să credem în realitatea spirituală a îngerilor şi să ne impunem o trăire duhovnicească deosebită. Fiindcă numai pe treptele cele mai înalte ale unei asemenea trăiri se poate percepe deplin lucrarea lor miraculoasă.
Sunt cunoscuți mai ales cei doi întâistătători ai oștilor înge­rești, Mihail și Gavriil, a căror pomenire o săvârșim. Primul cu chip de foc, de o frumusețe neasemuită, purtând sabie, amin­tește de oprirea lui Lucifer și a îngerilor lui de la căderea și a celorlalți îngeri în prăpastia răului. Al doilea, Arhanghelul Gavriil, vestește Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară Maria. Unul este paradigma dreptății, celălalt a bună­tății. Cei doi sunt cele două pârghii ale lucrării lui Dumnezeu pe plan moral în lume. Înțelegem din cele spuse măreția și puterea sfinților îngeri și încrederea pe care trebuie să ne-o punem în ei. Şi pe bună dreptate Sfânta Biserică le închină ziua de luni spre cinstire. Toate aceste destoinicii ale îngerilor decurg din spiritualitatea firii lor, din apropierea lor de Dumnezeu, pe Care Îl slujesc în chip nemijlocit. Iar noi, creștinii, ştim că de toate acestea suntem „beneficiari”, datorită lor, dar și pentru că Fiul lui Dumnezeu a luat firea noastră omenească, și nu pe cea a îngerilor, cum scrie Sfântul Apostol Pavel evreilor: „Căci nu a luat firea îngerilor, ci sămânța lui Avraam a luat” (Evrei II, 16). Și cu această fire „S-a înăl­țat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui”. Încât îngerii se minunează de Taina Întrupării și preamăririi firii omenești. Ei înșiși o preamăresc.
Toate acestea sunt dovezi, mărturii și încredințări ale venerării, pe care noi o datorăm sfinților îngeri, dar și posibilități ale noastre, de care dispunem în comuniunea cu puterile îngerești și de care ei se bucură, văzând în mântuirea noastră împlinirea menirii lor de slujitori ai lui Dumnezeu și ai oamenilor.