Împreună-slujirea preotului şi a profesorului de religie

Realitatea misionară din co­mu­nitățile românești din diaspora prezintă o altă față a parohiei ortodoxe. În schimb, în comu­nitățile autohtone rurale situația rămâne una destul de precară. Dacă ne bucură prezen­ța oamenilor mai în vârstă, în schimb, lipsa tinerilor nu ne face foarte fericiți, iar tinerii reprezintă viitorul Bisericii Ortodoxe. În același timp, problema misiunii în zona rurală nu prezintă aceleași coordonate ca misiunea de la orașe. Deși există păreri că pastorația/misiunea de la oraș nu diferă de cea de la sat, tind să cred că există totuși un contrast destul de mare între cele două realități. Planul misionar pe care îl voi schița în rândurile de mai jos are în vedere parohia de sat. Viața de la sat a fost gândită mult diferit față de cea de la oraș și astfel avem, de cel mai multe ori, biserica în vecinătatea școlilor, ceea ce ușurează activitatea pastoral-misionară a preotului. Reușita unei activități misionare în rândul tinerilor depinde doar de vigilența și de trăirea sa. La oraș, există copii care aparțin de biserica zonei în care locuiesc, dar în schimb își desfășoară activitatea școlară mult mai departe de casă și de biserică.

Viața în biserică începe din timpul copilăriei și se dezvoltă treptat pe măsură ce se înaintează în vârstă. Dacă nu suntem capabili să oferim copiilor noștri o viață în biserică încă de la acel moment, atunci dificultățile pe care le întâmpinăm cu ei mult mai târziu pot aduce mari nemulțumiri. Pentru o educație religioasă a tinerilor avem nevoie însă de unirea a cât mai mulți factori. Familia rămâne piesa cea mai importantă, la care se alătură demersul preotului, dar și al altor membri ai comunității care ar putea fi de ajutor. Am constatat cu durere că problema pastorației tinerilor rămâne una de actualitate și cu soluții destul de firave. A mișca sufletul unui tânăr nu este o lucrare duhovnicească ușor de îndeplinit. Dar în același timp, nici să rămânem pasivi la acest impas nu reprezintă o poziționare creștinească. A-i urma lui Hristos sau a face misiune pentru și în numele lui Hristos se face cu dragoste și încredere că împreună lucrăm la mântuirea noastră. O Biserică care nu este definită prin misiune, cred eu, a pierdut din etosul creștin primar, care se definea tocmai prin bucuria de a-L face cunoscut pe Hristos și celor din jurul nostru.