Întruparea Fiului lui Dumnezeu, fundamentul Sfintelor Taine

Momentul acceptării mesajului divin de către Sfânta Fecioară Maria este şi momentul conceperii ei de la Duhul Sfânt; este însuşi începutul „tainei lui Hristos”, sau al „iconomiei plinirii vremilor” (Efeseni 1, 10), al „iconomiei celei din veac ascunse în Dumnezeu, descoperită prin Iisus Hristos” (Efeseni 3, 9).

„Taina lui Hristos se realizează în identificarea ipostatică dintre Unul-Născut al Tatălui şi Unul-Născut al Fecioarei Maria. Acest fapt dovedeşte că Mântuitorul Hristos este un ipostas compus din două firi, Dumnezeu şi om prin fire, şi în acelaşi timp Persoană unică. Înomenindu-Se, El cuprinde însuşiri duble şi acţiuni divino-umane, fiind cea mai puternică legătură şi unire dintre Dumnezeu şi umanitate, fără contopire, micşorare sau suprimare. În această unire ipostatică a celor două firi, Persoana lui Hristos Se descoperă şi Se manifestă prin faptul că e prin fire Fiu al lui Dumnezeu, Care Şi-a asumat în mod liber întreaga fire umană, enipostaziind-o în Ipostasul Său şi Fiul Omului, ca Dumnezeu-Om Unic, Mijlocitorul dintre Dumnezeu şi oameni (1 Timotei 2, 5; Evrei 8, 1-6; 9, 15-24; 12, 24).

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan vorbeşte despre naşterea supranaturală a Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu şi de scopul întrupării Lui. „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor (Ioan 1, 1-4). Apoi, prin întrupare, taina lui Hristos-Dumnezeu-Omul avea să devină taina mântuirii sau iconomia îndumnezeirii noastre. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat, prin harul Sfântului Botez şi al celorlalte Taine ale Bisericii, putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, adică să se îndumnezeiească, devenind „dumnezei după har” (Ioan 10, 34). Astfel că „toate acestea le înţelegem lămurit din Sfintele Scripturi, unde istoria mântuirii descrie opera prin care Dumnezeu S-a făcut om şi lucrarea prin care Dumnezeu face pe om dumnezeu după har.

Sfântul Ioan Evanghelistul spune în acest sens: «Cuvântul trup S-a făcut şi a locuit printre noi» (Ioan 1, 14), adică S-a făcut om într-un anumit context, iudaic, care cuprinde familie, popor, teritoriu, cultură, tradiţie religioasă, în care a trăit, S-a jertfit şi a înviat. Acest lucru arată că iconomia venirii Lui la noi înseamnă că aceia care au murit în Adam trăiesc în Hristos, se înrudesc, sunt răstigniţi, biruiesc şi învie cu Hristos.

Prin urmare, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi cu colaborarea fiinţei umane, Întruparea Lui fiind un fapt universal, divino-uman şi istorico-eshatologic, care ne dă o nouă dimensiune vieţii de comuniune a omului cu Dumnezeu şi a legăturii cu realitatea istorică, creată”.