„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Mărturisirea credinţei ortodoxe în cuvânt şi faptă
Credincioşii parohiilor vâlcene Boişoara şi Pietrarii de Sus au participat în prima duminică a Postului Mare la procesiunile închinate Ortodoxiei şi sfintelor icoane. Tot în Arhiepiscopia Râmnicului, săptămâna aceasta postul a fost însoţit cu milostenia în Parohia Bălceşti II, unde preotul paroh împreună cu membrii Consiliului parohial au împărţit daruri constând în mâncare gătită şi alimente neperisabile familiilor sărace din comunitate.
De la o săptămână la alta, treptele spre Sfânta Înviere sunt împodobite frumos cu rugăciune şi milostenie, urmând povaţa părintească a Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi”. În cuget de credinţă, mărturisire, rugăciune şi dragoste frăţească s-au însoţit şi activităţile desfăşurate la finalul săptămânii trecute în parohiile vâlcene: Boişoara, Pietrarii de Sus şi Bălceşti II.
Procesiune în Parohia Boişoara
Astfel, în parohia vâlceană Boişoara, din Protoieria Călimăneşti, județul Vâlcea, s-a desfășurat o procesiune cu sfintele icoane. Manifestarea duhovnicească a început după Sfânta Liturghie, copiii purtând icoane pictate de ei în cadrul atelierului de pictură pe sticlă organizat în parohie. Credincioşii au făcut popas la fiecare troiţă din localitate, iar preoții au rostit rugăciuni de sfințire a icoanelor.
La procesiune au participat, alături de preotul paroh Mihai Cristian Mitu, preoții din parohiile Bumbuiești și Greblești, obștea Mănăstirii Boia, credincioși și elevi ai școlii din localitate împreună cu domnul director Ioan Cristian Mohanu. La finalul procesiunii, părintele ieromonah Vasile de la Mănăstirea Boia a vorbit în cuvântul de învățătură adresat celor prezenți despre cinstirea sfintelor icoane.
De 12 ani, în Parohia Pietrarii de Sus, din comuna Pietrari, Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, se organizează în perioada Postului Mare tradiţionala procesiune cu icoane închinate credinţei noastre ortodoxe. „Și în acest an, în această perioadă din Postul Sfintelor Paști am organizat în cadrul parohiei noastre o procesiune cu icoane, întru pomenirea biruinței cultului icoanelor, restabilit de împărăteasa Teodora a Bizanțului și Patriarhul Metodie al Constantinopolului în anul 843. După săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, preoții slujitori dimpreună cu credincioșii, care au purtat icoane, am plecat în procesiune de la locașul de cult spre troițele din parohie. În fruntea procesiunii a fost purtată icoana Domnului Iisus Hristos. Prima oprire a procesiunii a fost la troița Eroilor, dedicată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, iar după parcurgerea unei distanțe de aproximativ 1 km, procesiunea s-a oprit la troița închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena. În acest loc, dimpreună cu preotul coslujitor Viorel Constantin Diaconu, am oficiat slujbele de sfințire a apei și de binecuvântare a icoanelor și a credincioșilor”, a precizat pr. paroh Viorel Diaconu.
Daruri pentru familiile nevoiaşe din Parohia Bălceşti II
Preotul Cătălin Nectarie Cojocaru de la Parohia Bălceşti II alături de membrii Consiliului parohial au vizitat în această săptămână mai multe persoane vârstnice, cărora le-a oferit alimente și hrană caldă. „Înțelegem că roadele unității mărturisirii de credință în comunitate au fost solidaritatea și într-ajutorarea. Pentru creştini, «celălalt» este aproapele nostru şi chipul lui Dumnezeu. De aceea, creştinii ajută nu numai din responsabilitate umană, ci şi din porunca lui Dumnezeu, privindu-i pe cei aflați în suferință ca împreună făpturi ale lui Dumnezeu, create după chipul şi asemănarea Sa”, ne-a spus pr. Cătălin Nectarie Cojocaru.