„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Moment închinat „părintelui sculpturii moderne”
Marele sculptor Constantin Brâncuși a fost pomenit în Biserica „Maica Precista” -Dudu din Craiova joi, 16 martie, la 60 de ani de la trecerea la Domnul. Evenimentul, aşezat sub genericul „Constantin Brâncuşi - artistul tuturor culturilor. Şase decenii de la trecerea la Domnul”, a fost prefaţat de o slujbă de parastas, săvârșită de un sobor de preoți profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova, sub protia părintelui Ioan Ioanicescu.
Câteva zeci de elevi, studenți și credincioși craioveni au poposit vreme de un ceas și jumătate în Biserica „Maica Precista”-Dudu din Craiova pentru a-l comemora pe „părintele sculpturii moderne”, olteanul cu rădăcini gorjenești Constantin Brâncuși. Evenimentul liturgic a fost completat cu două evocări, susținute de scriitorul Dan Lupescu, directorul revistei „Lamura”, și de prof. dr. Ionuț Pătularu, cadru didactic la Liceul Pedagogic „Ștefan Velovan” din Craiova.
„Craiova însă a avut pentru el un loc cu totul special”
În cuvântul domniei sale, Dan Lupescu a evidențiat personalitatea de marcă a marelui Brâncuși, valoarea transcendentală a operei sale și moștenirea pe care a lăsat-o Olteniei. „Marele nostru înaintaș a întors sculptura la izvoarele ei ancestrale. A avut această capacitate pentru că în anii trăiți la Hobița în Gorj a reușit să descopere adevărata vocație. Craiova însă a avut pentru el un loc cu totul special. În multe rânduri a mărturisit că aici s-a născut pentru a doua oară. Nici până acum aproape că nu s-au descifrat complet tâlcurile acestei mărturisiri. Când spunea că s-a născut la Hobița în Gorj, el mărturisea nașterea lui ca ființă omenească. Când mărturisea însă că la Craiova s-a născut a doua oară, el dorea să arate că aici s-a născut ca spirit și întru spirit. Aici a prins şi a căpătat aripi puternice darul său de a crea, de a făuri arta. Despre Biserica Madona Dudu, marele Nicolae Iorga spunea că valorează cât trei ministere la un loc pentru cultura şi spiritualitatea românească. Epitropia ei a asigurat de-a lungul timpului burse pentru oameni de seamă din Oltenia. Doi dintre ei s-au remarcat în mod deosebit pe plan mondial; este vorba despre marele diplomat şi jurist Nicolae Titulescu şi bineînţeles despre Constantin Brâncuşi ... În opera sa, Brâncuşi nu a sculptat păsări, nu a sculptat peşti, ci esenţa păsării, care înseamnă zborul spre Dumnezeu, esenţa peştelui, înotul. Coloana fără sfârşit de la Târgu Jiu este o adevărată scară către cer. El a numit-o axis mundi. Pe această scară sacră duhul nostru urcă spre Dumnezeu şi tot pe această scară Duhul Sfânt coboară spre noi”, a spus Dan Lupescu.
„Prin opera sa, marele nostru artist merge la arhetipurile primordiale”
La rândul său, prof. dr. Ionuţ Părularu a evidenţiat cele mai importante repere biografice ale marelui Constantin Brâncuşi. „Dacă Madona Dudu şi Epitropia Madona Dudu nu ar fi intuit în Constantin Brâncuşi geniul, nu ştim ce s-ar fi întâmplat cu acest mare creator. Pe de altă parte, Craiova este oraşul în care Constantin Brâncuşi s-a născut pentru a doua oară. Străzile Craiovei ne vorbesc într-o oarecare măsură despre ceea ce a însemnat spiritualitatea lui Constantin Brâncuşi. Este ştiut faptul că el a venit aici ca fiu de ţăran de la Hobiţa. A venit aici de foarte tânăr. Era un copilandru, care a lucrat mai întâi ca şi copil de prăvălie la fraţii Spirtaru sau la boierul Zamfirescu. Într-adevăr, România îi acordă marelui Brâncuşi toată reverenţa, pentru că acesta, prin opera sa, a făcut cunoscută ţara noastră în cele mai înalte sfere culturale. Perioada pariziană este una dintre cele mai prolifice. Aici el se întâlneşce cu mulţi oameni de spirit, alături de care începe să construiască artă. Prin opera sa, marele nostru artist merge la arhetipurile primordiale, la adevărata inspiraţie pe care o transmută şi o lucrează în diferite chipuri”, a subliniat Ionuţ Pătularu.
Evenimentul „Constantin Brâncuşi - artistul tuturor culturilor. Şase decenii de la trecerea la Domnul” a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, prin Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, în parteneriat cu Facultatea de Teologie din Craiova şi Asociaţia „Părinţi pentru copii”-Oltenia. Menţionăm, de asemenea, că această activitate continuă cu succes o serie de evenimente închinate marelui sculptor, iniţiate de Arhiepiscopia Craiovei în urmă cu doi ani, la Craiova şi Târgu Jiu.