„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Pelerinaj la Mănăstirea Maglavit
Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la teofania căreia i-a fost martor ciobanul Petrache Lupu de la Maglavit, o aniversare care a fost marcată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, printr-un pelerinaj organizat la sfântul aşezământ monahal de la Maglavit. „Am dorit să aniversăm acest eveniment şi împreună cu un grup numeros de credincioşi de la Catedrala Mitropolitană «Sfântul Dumitru» şi de la alte parohii din Craiova, la care s-au adăugat şi credincioşii de la Parohia «Mihai Vodă» din Bucureşti, conduşi de părintele Adrian Beldianu, am mers la Mănăstirea Maglavit, unde am săvârşit Sfânta Liturghie, slujba de sfinţire a Aghesmei mici, ne-am rugat la cunoscuta salcie unde s-a petrecut teofania, am luat apă binecuvântată de la fântâna de aici şi am încheiat ziua cu o agapă frăţească, aducând laude Bunului Dumnezeu că iată, tocmai aici, pe pământ oltenesc, prin intermediul unui cioban simplu, ne-a transmis mesajul pe care şi Biserica îl propovăduieşte de două mii de ani, adică îndemnul de a respecta poruncile divine”, ne-a spus părintele protosinghel Vladimir Dărângă, fostul stareţ al mănăstirii şi actualul eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Craiova.