Pictura exterioară, marea artă a secolului al XVIII-lea

Andrei Paleolog spunea despre pictura exterioară a bisericilor din Oltenia că „este marea artă a secolului al XVIII-lea şi a primei jumătăţi a celui de-al XIX-lea, care asigură perpetuarea unei structuri mentale şi vizuale demult împământenite, ancorată însă în noi realităţi”. Mărturia acestor nestemate ale artei eclesiale există şi astăzi în multe din parohiile noastre, aşezate la loc de mare cinste de binecredincioşii creştini.

Ctitorii, care proveneau din pături sociale diverse (boieri, dar şi vătafi, căpitani, negustori, preoţi, păstori, ţărani liberi), solicitau odinioară pictorilor să creeze policromie și să ofere fastuozitate, să integreze noile locașuri de cult în tradiția timpului, alăturând motivelor autohtone impuse în secolele anterioare o serie de motive de sorginte orientală, floral-vegetale. La toate aceste elemente s-au adăugat filosofi, sibile, proroci, mucenici, sfinţi militari, cinegetica (vânătoa­re/război), în general personaje şi scene ce încercau să stabilească o concordanţă între Vechiul şi Noul Testament. Pictura murală a fost puternic influenţată de apariţia romanelor populare precum: Esopia (Fabulele lui Esop), Alixăndria (Viaţa lui Alexandru cel Mare), Fiziologul (pilde despre animale inserate într-un Codice de ieromonahul Serafim de la Mănăstirea Bistriţa), Mineele Episcopului Chesarie, a textelor popularizante cu caracter religios (Minunile Maicii Domnului, Cheia înţelesului, Floarea darurilor sau Albina - copiată de Sava Popovici din Răşinari), Didahiile Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, a Cazaniei Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei, a legendelor apocrife referitoare la Vechiul şi Noul Testament (Protoevanghelia lui Iacob şi Evanghelia lui Nicodim), a Thanatosului (perspectiva irefutabilă a morţii, implacabilă şi de neoprit, Roata Vieţii, simbolul sugestiv al periplului ciclic, al destinului omenesc. Celor de mai sus li se alătură variate teme precum: Buna Vestire, Intrarea în biserică, Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului etc.

Personaje şi teme

Programele iconografice, originale prin compoziție, descoperă capacitatea de sinteză a pictorului care reia tradiția bizantină a pictării sfinților militari și mucenici Gheorghe, Dimitrie, Teodor Stratilat, Teodor Tiron şi Grigorie Decapolitul, Eustaţie Plachidia, Agapie, Haralambie, Dionisie Areopagitul etc. Acestea se completează cu reprezentarea unor fabule - Vulpea și cocorul (Mănăstirea Bistrița), Bătrânul și moartea. Iconografia Thanatosului (moartea) se dezvoltă în această perioadă și ca urmare a prezenței scenei Judecății de Apoi în iconografia epocii brân­covenești și a celei postbrânco­venești. Această temă devenise prilej și pentru amendarea anumitor vicii și fapte reprobabile, pentru că la judecată sunt înfă­țișați clericul păcătos, cârciumarul, băcanul, brutarul, cizmarul, morarul - necinstiți, lacomi - „mâncătorul de pământ”, „cel care mănâncă osteneala altuia”, femeia adulteră, cuplul adulter, femeia care leapădă prunci, cel care doarme duminica mult etc. În pictura exterioară a bisericilor din Vâlcea, moartea apare fie sub înfăţişarea unui tânăr cu părul vâlvoi purtând o coasă, fie în chip de schelet galopând peste cadavre.

Moartea nu reprezintă însă finalitatea. Dacă pictura interioară descoperă acest fapt prin scenele Învierii Mântuitorului, Deisis, Împărtășirea Apostolilor, Liturghia cerească, iconografia exterioară impune Roata Vieţii. Echilibrul este realizat și prin prezența culorilor vii, care redau atât tematica sobră, cât și cea care sugerează umorul și oralitatea, oglindind mentalitățile epocii, stilul de viață și manifestările sociale. Libertatea de expresie, originalitatea și creativitatea pictorilor au făcut posibilă reprezentarea pe fațadele bisericilor și a tablourilor votive care în perioada brâncovenească apar cu precădere în pronaos. Tablourile votive primesc valoarea unui document ctitoricesc care au făcut posibilă rescrierea, peste veacuri, a istoriei locașurilor de cult.