De la făgăduința făcută de Dumnezeu în Rai protopărinților noștri și până la împlinirea ei, atunci când a venit vremea (Galateni 4, 4), pomenirea a fost într-o încordată așteptare. În spațiul acestei așteptări, omenirea a evoluat în cadrul umbrei și a neînțelegerii, oamenii apropiați de Dumnezeu, tânjind după venirea Mântuitorului. Din timp în timp au apărut profeți care au punctat cu profețiile lor despre Nașterea lui Mesia, timpul așteptării. În așteptarea unui eveniment omul reflectă la ceea ce se va întâmpla, meditează și analizează evenimentul respectiv în sine, așteptând producerea lui. Marile sărbători ale anului, ca Nașterea Domnului, Sfintele Paști, dar și alte praznice necesită o pregătire anterioară în vederea prăznuirii lor în chip plenar. Ca popasuri duhovnicești, ele nu pot fi nici serbate și nici petrecute într-un mod profan. Încărcătura lor spirituală nu poate fi descătușată decât printr-o pregătire adecvată; ca punct culminant având cuminecarea cu Trupul și cu Sângele Lui Hristos, nu se pot primi Sfintele Taine decât pregătiți și curați atât trupește, cât și sufletește.
O latură a acestei pregătiri o reprezintă postul. Abținerea de la anumite mâncăruri socotite „de dulce” reprezintă o formă de cinstire a lui Dumnezeu prin aspectul ei de jertfă. Deoarece reprezintă o jertfă această tăiere a voii, această renunțare deliberat aleasă. Nimeni nu ne împiedică să consumăm ceea ce ochii văd și pofta noastră o cere. Nimeni, decât conștiința noastră. De aceea este o jertfă. Se mai dorește, de asemenea, o asemănare smerită cu sfinții îngeri care nu au nevoie de hrană.
Prin post, prin abținerea de la mâncarea ce îngreunează trupul și sufletul, se obține un transfer al energiilor umane, din zona negativului spre pozitiv. Omul dorește să facă bine, să fie mai aproape de Dumnezeu.
Dar postul reface și sănătatea zdruncinată de o alimentație nesănătoasă. Heraclid și Hipocrat prescriau în toate bolile având baza în alimentație șapte zile de post, iar Esculap, trei zile de post complet. Istoria română ne vorbește de un om, Pomponius Atticus, care chinuit rău de boală s-a hotărât să moară prin înfometare; dar în loc de moarte, după 14 zile de post a găsit vindecarea completă.
Doctorul V. Pauchet, unul dintre cei mai populari medici ai Franței, recomandă una, două zile de post pe săptămână. Profesorul Von Nordeen, medicul curant al regelui Carol I, s-a făcut vestit în toată Europa prin regimul său numit zig-zag, adică, după două zile de hrănire obișnuită, o zi de post.
Alături de post, spovedania ocupă un loc aparte în vederea pregătirii sfintelor sărbători. Ea conferă iertarea păcatelor și posibilitatea îndreptării.
Sărbătorile își dezvăluie întreaga semnificație, doar petrecându-le după o așteptare pregătitoare, când trupul și sufletul sunt pregătite să întâlnească sărbătoarea. (Pr. Mihăiţă Tudor)
