După aproape unsprezece veacuri de creștinism, în vremea împăratului bizantin Alexie Comnenul (anul 1081), calendarul ortodox se îmbogățește cu încă o sărbătoare, împreună-prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Istoria creștinismului se dovedește prin ei vie, dinamică, precum este însăși Biserica lui Hristos pe pământ și în cer, luptătoare și biruitoare, într-o continuă comuniune de revărsare de har și sfințenie.
Împreuna-prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi este o mărturie istorică a faptului că sfinții, acolo în ceruri, slujesc deopotrivă lui Dumnezeu și oamenilor, cu aceeași vădită ardoare pe care o aveau fiind aici pe pământ. Și este firesc, pentru că iubirea lor față de oameni nu poate fi îngrădită, nu poate fi stăvilită și întreruptă nici de spațiu, nici de timp, nici pe pământ și nici în ceruri, ea fiind veșnică și infinită, rămânând mereu aceeași. Dumnezeu Însuși acceptă această iubire lucrătoare. În sclipirea ei harică și incomprehensibilă de mintea omenească, iubirea lor strălucește ca o rază a științei nemărginite a lui Dumnezeu, ce li se transmite sfinților. Încât ei își continuă slujirea oamenilor, pe care cunoscându-i, vrându-le binele și mântuirea, rămân în comuniune cu aceștia până la vremea deplinei comuniuni în ceruri.
Descoperirea făcută Episcopului Ioan al Evhaitelor
Așa se explică faptul real, istoric, petrecut cu evlaviosul Episcop Ioan al Evhaitelor din Bizanț, căruia i s-au descoperit atunci Sfinții Trei Ierarhi, anume când existau neînțelegeri între creștinii din ținuturile unde el păstorea. Unii dintre ei se arătau mai apropiați față de Sfântul Ioan, alții față de Sfântul Grigorie, iar alții față de Sfântul Vasile, pentru anumite destoinicii ale lor, dar din considerente mai mult subiective, ceea ce nu se potrivea cu vrerea lui Dumnezeu. Sfinții Trei Ierarhi, prin puterea iubirii și cunoașterii de oameni, dată de Dumnezeu, au rupt zăgazurile spațiului și timpului, descoperindu-se vrednicului slujitor al Bisericii lui Hristos, evlaviosului Episcop al Evhaitelor, spunându-i că ei toți sunt acolo sus în ceruri în aceeași cinste a slujirii lui Dumnezeu și oamenilor, rugându-se deopotrivă pentru toți, pentru mântuirea lor.
Descoperirea a fost îndată cunoscută de creștini, instaurându-se pacea și înțelegerea dintre ei. Iar Biserica Ortodoxă, prin înțelepciunea conducătorilor ei, a pecetluit iubirea și pacea dintre frații creștini prin stabilirea unei împreună-sărbătoriri a celor Trei Ierarhi, pe 30 ianuarie, în aceeași lună când fiecare dintre ei își are o zi de prăznuire: Sfântul Vasile cel Mare pe 1 ianuarie, Sfântul Grigorie pe 25 ianuarie, iar Sfântul Ioan pe 27 ianuarie.
Mărturisitori ai Preasfintei Treimi
Sfinții Trei Ierarhi cei întocmai cu numărul Treimii și sărbătorirea lor de azi ne îndreaptă atenția, cugetul și inima spre însăși credința noastră creștină, în tot ceea ce are ea esențial, către dogma fundamentală a creștinismului - Dumnezeu Unul în ființă și întreit în Persoane. Aceasta este realitatea în care au crezut, au trăit, au gândit și au putut, în limitele umanului, să o și exprime, verbal și în scris. Au putut astfel să o împărtășească oamenilor spre cunoștința, spre înțelegerea ei și mântuirea lor. În frământăturile de teologhisire și de exprimare a adevărului despre Dumnezeu în Treimea Persoanelor Sale sfinte, fiind vorba despre Ființa și Persoanele Sale, „Sfântul Vasile este cel dintâi care întrebuințează numai formula o singură ființă, trei ipostasuri. Prin ipostasă el înțelege o ființă de sine stătătoare, caracterizată prin însușiri proprii, în sensul de individ sau persoană”. La rândul său, Sfântul Grigorie de Nazianz, numit și Teologul prin excelență al Sfintei Treimi, „stabilește cel dintâi raporturile dintre Persoanele Sfintei Treimi și specificul fiecăreia dintre ele: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh au comune ființa, necrearea și dumnezeirea; Fiul și Sfântul Duh au comun faptul că sunt din Tatăl; Tatăl are specific nenașterea, Fiul are ca specific nașterea, iar Sfântul Duh are ca specific purcederea” (pr. prof. dr. Ioan G. Coman, Patrologie, 1956).
Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește direct despre prezența Sfintei Treimi în viața credincioșilor, prin harul dumnezeiesc aflat în Sfânta Biserică. Iar sobornicitatea acesteia își are temelia în viața de perihoreză a Sfintei Treimi, care cuprinde atât unitatea, cât și pluralitatea (trinitatea). Încât iubind pe Dumnezeu, iubim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, ne facem părtași comuniunii iubirii cu Sfânta Treime.
Actualitatea exemplului și a învățăturilor împărtășite
Sfinții Trei Ierarhi, deși au viețuit acum mult timp, sunt la fel de actuali și pentru creștinii zilelor noastre. Ei au cunoscut realitățile în mijlocul cărora trăiau, problemele, realizările și speranțele oamenilor. Din punct de vedere teologic, ei sunt actuali fiindcă au dat răspuns năzuințelor fundamentale după mântuire ale credincioșilor, în lumina Evangheliei Mântuitorului și au găsit soluții la problemele religioase și sociale ale societății vremii.
Socotindu-i actuali pe Sfinții Trei Ierarhi, nu înseamnă să ne întoarcem la epoca lor, nici să-i imităm sau să-i copiem. Dar exemplul Sfinților Trei Ierarhi are rolul de a dinamiza prezentul și de a crea o perspectivă pentru viitor. Actualitatea Sfinților Trei Ierarhi constă în felul cum au știut să transmită epocii lor mesajul creator al Evangheliei, în modul în care au știut să înțeleagă năzuințele oamenilor din vremea lor și în spiritul de dăruire pentru binele semenilor. Încât putem să luăm de la Sfinții Trei Ierarhi credința lor vie și dinamică, dragostea lor de Dumnezeu și de oameni. Să cerem de la Dumnezeu aceeași lumină a harului cu care s-au îmbrăcat ei, ca să facem luminos mesajul Evangheliei în vremea noastră. Să îi vedem ca pe un model de îmbinare a învățăturii celei drepte cu trăirea credinței în chip autentic. Să actualizăm modul cum au păstrat ei plenitudinea Bisericii, a trăirii cu Hristos și în Hristos, înțelepciunea și curajul cu care au apărat dreapta credință și unitatea Bisericii.
