„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Rugăciune şi mângâiere sufletească la Postelnicu Fir
Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”-Postelnicu Fir din Craiova a găzduit zilele trecute lucrările întâlnirii naţionale a Asociaţiei „Oastea Domnului”. Evenimentul a adunat sute de credincioşi, care au luat parte la rugăciune, s-au împărtăşit la Sfânta Liturghie şi au ascultat cuvintele de folos duhovnicesc ale preoţilor coordonatori.
Ca în fiecare an, Cetatea Băniei devine locul de întâlnire a ostaşilor Domnului, creştini râvnitori şi activi în lucrarea misionară a Bisericii Ortodoxe din întreaga ţară. Locul ales pentru împreuna-comuniune şi mărturisire este de fiecare dată Biserica Postelnicu Fir. Aici, lângă racla moaştelor Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, membrii Oastei Domnului au împărtăşit vreme de două zile bucuria întâlnirii şi rugăciunii euharistice. Astfel, cu sprijinul şi implicarea părintelui paroh Grigore Vulcănescu, întâlnirea de anul acesta a început de sâmbătă seara, 17 septembrie, prin slujba Vecerniei, Litia şi Privegherea. În cea de a doua zi, duminică, 18 septembrie, ostaşii au luat parte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. „Este o mare bucurie atât pentru noi, cât şi pentru credincioşii noştri pentru a primi în mijlocul comunităţii pe fraţii cei întru Hristos din Oastea Domnului. Întâlnirea este de amploare, crescând de la an la an, îmbogăţindu-se cu un intens program de rugăciune şi cântare religioasă. Mulţumim cu acest prilej tuturor credincioşilor noştri care susţin această întâlnire, primindu-i în casele lor pe fraţii din Oastea Domnului. Este o activitate pe care o închinăm, de asemenea, Sfântului Ioan cel Milostiv, patronul şi ocrotitorul nostru”, a spus pr. Grigore Vulcănescu.
„În Oastea Domnului suntem... una în Hristos”
Roadele frumoaselor activităţi şi experienţe împărtăşite în aceste zile la Craiova au adus bucurie şi pace în sufletele ostaşilor şi s-au arătat totodată pilduitoare pentru parohienii de la Postelnicu Fir. „Împreună lucrarea noastră o dăruim Maicii Domnului. Ea este ocrotitoarea şi sprijinitoarea noastră, ne aşază sub Sfântul ei Acoperământ şi astfel putem să sporim în datoria creştinească. Mulţumim părintelui Grigore Vulcănescu pentru găzduirea pe care ne-o oferă an de an şi ne rugăm Sfântului Ioan cel Milostiv să ne aibă pe toţi în pază”, a spus Maria Giorgi, din Sibiu (60 ani).
„Este al patrulea an de când vin la Craiova şi de fiecare dată aceeaşi mare bucurie încolţeşte în sufletul meu. Aici, la Biserica Postelnicu Fir suntem ca într-o mare familie. Am adus laudă Domnului şi am participat cu toţii la sfintele slujbe. Cel mai important însă este că ducem mai departe o frumoasă tradiţie, de a ne întâlni cu toţi fraţii, spre lauda şi slava Domnului”, Marin Iorgu, Baia Mare (51 ani).
„Datoria noastră, de creştin-ortodocşi, este de a-L mărturisi pe Mântuitorul Hristos. Acesta este şi scopul întâlnirii noastre de aici, de la Craiova. În Oastea Domnului suntem împreună unul pentru altul şi cu toţii suntem una în Hristos. De aceea, vom merge acasă împăcaţi sufleteşte, lăsând în urmă clipe frumoase şi binecuvântate. Nădăjduim să venim din nou aici, la anul, pentru a împărtăşi fraţilor din experienţa noastră şi noi să ne împărtăşim din experienţa lor”, Amalia Iordache (45 ani).
Participanţii la Adunarea Naţională a Oastei Domnului au plecat spre casele lor duminică seara, după o serie de conferinţe duhovniceşti susţinute de preoţii coordonatori şi de cei mai experimentaţi membri.