„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în toate zilele și să-Mi urmeze Mie; căci cine va voi să-și scape viața o va pierde; iar cine-și va pierde viața pentru Mine, acela o va mântui. Căci ce folosește omului dacă va câștiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina de el și Fiul Omului când va veni întru slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Cu adevărat însă vă spun vouă: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Rugăciuni pentru mehedinţenii deportaţi în Bărăgan
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic, filiala Mehedinţi, a organizat ieri, 9 martie, la Drobeta-Turnu Severin, un ceremonial de comemorare a tuturor luptătorilor anticomunişti din România. Acesta a avut loc în faţa monumentului din parcul Dragalina, dedicat victimelor comunismului. Un sobor de preoţi, delegați de la Centrul eparhial din municipiu, a oficiat slujba Parastasului pentru sufletele tuturor mehedinţenilor mutaţi la Domnul, care au trecut prin grele încercări în timpul deportărilor şi strămutărilor de amploare în Câmpia Bărăganului. Astfel, la monumentul ridicat în parcul Dragalina din municipiu, numeroşi membri ai asociaţiei s-au rugat timp de câteva minute, împreună cu preoţii, pentru memoria celor apropiaţi ai lor care au pierit în timpul regimului comunist, depunând jerbe de flori.
În urmă cu 65 de ani, câteva mii de familii din Drobeta-Turnu Severin şi din întreg judeţul Mehedinţi au fost deportate în Bărăgan, fără a avea cunoştinţă de vreo vină săvârşită.
Deportările în Bărăgan au reprezentat o acţiune întreprinsă de regimul comunist din România cu scopul de a reloca forţat populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în Câmpia Bărăganului. În contextul încordării relaţiilor dintre România şi Iugoslavia, exclusă în 1948 din Comintern, graniţa dintre cele două ţări a devenit o zonă sensibilă pentru Guvernul comunist de la Bucureşti. Etniile prezente aici, în special în Banat, erau considerate drept `elemente cu un factor ridicat de risc“. Urmând modelul sovietic, pe 15 martie 1951, Ministerul de Interne al Republicii Populare România a dat un decret de strămutare a acestei populaţii.