Sărbătoare în Lavra Sfântului Irodion de la Lainici

Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului adună sute de pelerini în mănăstirile oltene. Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, săvârşeşte astăzi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la altarul de vară al Mănăstirii Lainici, care îşi serbează cu acest prilej hramul.

Încă de ieri-seară, sute de credincioşi au poposit în Lavra Sfântului Irodion de la Lainici, pe defileul Jiului. Programul liturgic a fost completat de slujba Vecerniei, Litia şi slujba Privegherii. Astăzi, la primele ore ale dimineţii, va fi săvârşită slujba Acatistului Praznicului Schimbării la Faţă, urmând ca mulţimile credincioşilor să ia parte la slujba săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Irineu.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, ca hram al Mănăstirii Lainici, se leagă mai mult de istoria Schitului Locurele. Cinstitul aşezământ monahal este aşezat pe versantul vestic al Văii Jiului, la o altitudine de 750-800m, pe muntele Gropul din masivul Vâlcan. A fost temeluit între anii 1850 şi 1852, prin osteneala monahilor Luca şi Cleopa. Hramul ales, „Schimbarea la Faţă~, se leagă de o veche tradiţie monahală, după care cei ce fac sihăstrie în munţi se aseamănă Apostolilor Petru, Ioan şi Iacov, care pe Muntele Taborului au văzut minunea Schimbării la Faţă.

Praznicul iubitorilor de nevoinţă de la Schitul Locurele

O însemnare din anul 1886 îl confirmă aici ca slujitor pe ieromonahul Meletie. De asemenea, se mai precizează că a fost reparat acoperişul bisericii, de către Radu şi Constandina Cărtianu, care erau fiul şi nora ieromonahului Cleopa. Pe 9-10 august 1889, Episcopul Ghenadie Enăceanu a vizitat Mănăstirea Lainici şi Schitul Locurele. Din însemnările lui aflăm că, la acea dată, schitul necesita reparaţii şi mai avea un singur vieţuitor, monahul Ioanichie. Pentru întărirea vieţii monahale, a fost adus aici ieromonahul Dionisie Ştefănescu, care a primit ascultarea de a se ocupa de refacerea schitului. Sub conducerea lui, în anii 1892-1897, s-au desfăşurat ample lucrări de reparaţii şi tot atunci biserica a fost pictată.

Ctitorii restauratori au fost ieromonahul Dionisie Ştefănescu, Radu şi Constandina Cărtianu, precum şi deputatul gorjean Dincă Schileru cu soţia sa Maria. Alături de ei au mai contribuit la repararea şi pictarea bisericii Ioan Opruşan, Nicolae Pănoiu, Scarlat Guţescu, Ioan G. Horhoianu, I. M. Horhoianu şi C. Tascău. Pictura a fost executată de pictorul Ion Opruşan şi ucenicii lui, în stil realist-naiv. Acest pictor era născut în anul 1833 în Ardeal, la Orăştie şi ulterior s-a stabilit la Dobriţa, în judeţul Gorj, unde a rămas până în 1906, când a murit. Pictura lui, în stil realist-naiv, era destul de apreciată în acea epocă şi de aceea a fost solicitat să picteze mai multe biserici din nordul Olteniei, cum ar fi cele de la Dobriţa, Peştişani sau Curţişoara.

Cu binecuvântarea Episcopului Ghenadie Enăceanu, Schitul Locurele a fost resfinţit pe 6 august 1897, de către protoiereul judeţului Gorj, econom Ştefan Nicolaescu. În timpul Primului Război Mondial, în această zonă s-au dat lupte grele, fapt pentru care Mănăstirea Lainici şi Schitul Locurele au fost avariate, iar călugării au trebuit să plece. Viaţa monahală a fost reluată după război, în anul 1919, în condiţii destul de grele, deoarece invadatorii unguri jefuiseră şi distruseseră tot ce s-a putut. În anul 1934, sub conducerea stareţului Visarion Toia a fost ridicat corpul de chilii aflat în faţa bisericii, a fost reparată bucătăria şi a fost ridicat un grajd nou din bârne. În anul 1957, sub conducerea stareţului Calinic Cărăvan biserica a fost restaurată. A fost consolidată temelia cu bolovani mari de piatră şi a fost înlocuit vechiul acoperiş de şindrilă cu unul de tablă zincată.

Decretul comunist 410, din 1959 a afectat şi obştea Mănăstirii Lainici şi a Schitului Locurele, dar cele două locaşuri monahale au continuat să funcţioneze cu personal mai redus. Timpul a continuat să-şi pună amprenta asupra schitului şi biserica s-a deteriorat treptat, astfel că la începutul secolului XXI ajunsese într-o stare deosebit de proastă. Datorită acestui fapt, în anul 2006, s-au început o serie de lucrări de restaurare a bisericii: au fost refăcute părţile de zid care se prăbuşiseră, au fost consolidate zidurile de la temelie până la acoperiş cu centuri de beton, au fost înlocuite acoperişul şi ferestrele, a fost refăcută tencuiala exterioară, urmând ca în viitor să fie restaurată şi pictura.

Viaţa monahală continuă şi în prezent, după rânduiala tradiţională a schiturilor: Sfânta Liturghie se săvârşeşte în duminici şi sărbători, iar în timpul săptămânii monahii se nevoiesc la chilie.