Sfântul Ioan cel Milostiv cinstit în Bănie

Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”-Postelnicu Fir din Craiova îşi serbează mâine cel de al doilea hram, în ziua prăznuirii Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei (12 noiembrie). Cu acest prilej, în sfântul locaş vor fi aduse în cursul zilei de astăzi moaştele Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii. Sfintele odoare vor fi aşezate spre închinare alături de racla în care se află mâna dreaptă a Sfântului Ioan cel Milostiv.

Cu binecuvântarea Înalt­preasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, vor fi aduse astăzi în Cetatea Băniei, de la mănăstirea vâlceană Iezer, moaştele Sfântului Antonie. Evenimentul marchează ziua ocrotitorului Bisericii Postelnicu Fir din Craiova, Sfântul Ioan cel Milostiv, cinstit în calendarul nostru în data de 12 noiembrie. Racla cu moaştele Sfântului Antonie va fi astfel aşezată începând de astăzi-seară într-un baldachin amenajat în curtea bisericii, alături de mâna dreaptă a Sfântului Ioan cel Milostiv, adăpostită în sfântul locaş. Programul liturgic va începe cu slujba Vecerniei, Litia şi Privegherea. Mâine, la primele ore ale dimineţii, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie va fi oficiată de IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii

Sfântul Antonie a trăit în timpul domnitorilor Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, într-o perioadă înfloritoare a monahismului românesc. S-a ocupat cu negoţul până la vârsta de 62 de ani, timp în care a fost căsătorit şi a avut un copil cu numele Mihail, care a fost preot la catedrala din Râmnicu Vâlcea. Deşi a rămas văduv de tânăr, Sfântul Antonie a intrat în obştea de la Iezer în jurul anului 1690, la vârsta de 62 de ani. Dorind să ducă o viaţă ascetică, cu post şi priveghere după modelul monahilor atoniţi, Sfântul Antonie a cerut binecuvântarea Episcopului Ilarion al Râmnicului (1693-1705) pentru a merge la Sfântul Munte. Văzând râvna pentru cele sfinte a monahului Antonie şi cunoscându-i viaţa sa îmbunătăţită, Episcopul Ilarion l-a convins să renunţe la acest gând şi să rămână pe meleagurile vâlcene spre folosul multor fraţi de la Iezer. A cunoscut nevoinţele sihaştrilor de prin părţile locului, sporind în rugăciune şi smerenie.
Rămas la Schitul Iezer, metoc al Episcopiei Râmnicului, Sfântul Antonie a reuşit să ridice locaşul de cult din starea jalnică în care se afla. La cererea Episcopului Ilarion, Sfântul Antonie a refăcut biserica şi chiliile Schitului Iezer prin anii 1700-1705, folosind toţi banii pe care îi câştigase din timpul când fusese negustor.

Viaţa aspră, postul, ostenelile sihăstreşti şi rugăciunea continuă au lucrat minunat asupra Sfântului Antonie. Pentru a nu cădea în ispite, Sfântul Antonie purta un brâu din lanţuri de fier. Hrana sa era puţină, căci „numai după ceasul al nouălea consuma pâine şi apă”. Nu a băut vin sau alte băuturi care i-ar fi tulburat rugăciunea. Viaţa sa de sihăstrie s-a asemănat cu cea a Sfântului Antonie cel Mare, din pustiul Egiptului, şi cu cea a Sfântului Ioan Gură de Aur, căci nu dormea niciodată pe pat, ci rezemat puţin, ca un ostaş al lui Hristos în război permanent cu duşmanii cei nevăzuţi. Rugăciunea sa fierbinte era însoţită întotdeauna cu lacrimi de pocăinţă.

Cunoscându-şi sfârşitul, Sfântul Antonie a dat ucenicului său Nicolae ultimele poveţe înainte de marea trecere către Domnul Hristos. Astfel, la 23 noiembrie 1719 (după unele păreri 1714, după altele 1720), Sfântul Antonie a trecut la cele veşnice, fiind plâns de toată obştea Schitului Iezer. Cinstirea Sfântului Antonie a continuat şi după moartea sa, căci mulţi credincioşi veneau la mormântul său pentru a se ruga şi pentru a aprinde lumânări. Sfântul s-a arătat de mai multe ori în vis ucenicilor săi, având pe piept o cruce strălucitoare şi stând în biserică, îndemnându-i să nu fie trişti pentru trecerea sa, ci să se bucure pentru că se afla la odihna veşnică.

Sfântul Ioan cel Milostiv, ocrotitorul Parohiei Postelnicu Fir

Sfântul Ioan cel Milostiv, Patri­arhul Alexandriei, era de neam din Cipru, tatăl său fiind Epifanie ighemonul. A fost crescut întru toată rânduiala şi evla­via credinţei creştine, din fragedă pruncie. La stăruinţa părinţilor, s-a căsătorit şi a avut copii. După o vreme însă, din rânduiala de nepătruns a Domnului, pruncii şi mai apoi soţia sa au plecat la cele veşnice. Slobod de legăturile cele lumeşti, Sfântul Ioan s-a dăruit întru totul faptelor celor bune, covârşind pe toţi cu blândeţea şi milostivirea sa. Pentru acestea, a fost ridicat de popor cu o inimă şi o gură în scaunul de Patriarh al Alexandriei sub domnia împăratului Heraclius.

El a păstorit Biserica de aici vreme de 10 ani, ca „păstorul cel bun care îşi pune sufletul pentru oile sale”, păzindu-le de păgâni şi eretici, fiind tuturor pildă de blândeţe, milostenie şi iubire de oameni. Milostenia sa era asemenea unui râu care curgea neîncetat cu îndestulare şi îi adăpa pe toţi cei care însetau de ajutor de la dânsul. Tradiţia ne spune că, în vremea în care persanii au atacat Egiptul, Sfântul Ioan s-a urcat într-o corabie spre a se refugia înapoi spre patria lui, însă în timpul călătoriei a fost cuprins de boală şi, ajungând în Cipru, locul naşterii sale, a mers la Domnul, în anul 620.

Biserica Postelnicu Fir în istorie

Biserica Postelnicu Fir din Craiova a fost ridicată în perioada 1813-1814, pe locul unei biserici mai vechi din lemn. Sfântul locaş găzduieşte încă din anul 1793, în vechea biserică de lemn, mâna dreaptă a Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Pe lângă Biserica Postelnicu Fir a funcţionat încă de la înălţarea ei o şcoală particulară. Existenţa şcolii este consemnată în pomelnicul bisericii scris de Dionisie Eclesiarhul, care spune că aici s-au făcut şi „chilii pentru locuinţa preoţilor şi a dascălului spre învăţarea copiilor”. De a­mintit este şi faptul că Biserica Postelnicu Fir se numără printre puţinele locaşuri de cult craiovene care şi-au păstrat în întregime pisania originală, ea existând şi astăzi la locul unde a fost aşezată de ctitori.