„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Simpozion internaţional la Râmnic
Arhiepiscopia Râmnicului, în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, Academia Oamenilor de Ştiință din România, Academia Națională de Știință din Georgia, Centrul de studii şi cercetări religioase şi juridico-canonice al celor trei religii monoteiste (mozaică, creștină și islamică) - afiliat Facultății de Teologie din cadrul Universității Ovidius Constanța, Universitatea din Silesia din Katowice (Polonia), a organizat Simpozionul internațional „Sfântul Antim Ivireanul – Cultura și spiritualitatea europeană și caucaziană de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea”.
Prima parte a simpozionului s-a desfășurat la Constanța, în ziua de 15 septembrie 2016, iar cea de-a doua parte s-a desfășurat la Arhiepiscopia Râmnicului, în zilele de 17 și 18 septembrie 2016, la Mănăstirea Cozia, fiind coordonate de către pr. prof. dr. Nicolae Dură, de la Facultatea de Teologie din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. Prezent la eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a prezentat comunicarea „Ierarhul Martir Antim Ivireanul – tipograful cuvintelor dumnezeiești în inimile credincioșilor”. „Una dintre preocupările de seamă ale Mitropolitului Antim Ivireanul a fost, așa cum deja am anticipat, zidirea sufletească a credincioşilor prin cuvânt. Vestitele lui Didahii (Învăţături) sunt foarte valoroase prin conţinutul lor. E vorba de 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători bisericeşti, ale Maicii Domnului şi ale unor sfinţi, la care se adaugă şapte cuvântări ocazionale. Predicile sale au avut şi un vădit caracter social, condamnând prin intermediul lor moravurile societăţii contemporane lui, nedreptăţile la care boierii îi supuneau pe ţărani, de asemenea, păcate pe care le mustra categoric: necinstirea părinţilor de către copii, a feţelor bisericeşti de către păstoriţi, frecventarea cârciumilor, nerespectarea zilelor de duminici şi sărbători, înjurăturile”, a spus IPS Părinte Arhiepiscop.