„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Simpozion naţional de teologie la Târgu Cărbuneşti
Facultatea de Teologie din Craiova organizează în perioada 26-27 septembrie 2016, în parteneriat cu Parohia „Sfântul Antim Ivireanul” din Târgu Cărbuneşti şi Primăria Municipală, Simpozionul naţional „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, ctitor de cultură și spiritualitate românească”. Evenimentul a fost deschis oficial luni, 26 septembrie, în ziua înainteprăznuirii Sfântului Antim Ivireanul, la biserica parohială cu hramul sfântului, din Târgu Cărbuneşti. Aici a fost săvârşită mai întâi o slujbă de Te Deum, la care au luat parte părinţii profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova, precum şi numeroşi invitaţi de seamă de la mai multe instituţii academice din ţară.
Sesiunile de comunicări au fost susţinute în sala de consiliu a Primăriei Târgu Cărbuneşti. Primul referat a fost cel al Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova. Preasfinția Sa a vorbit despre „Fundamentarea scripturistică și patristică a Didahiilor Sfântului Antim Ivireanul”. Au urmat prof. univ. dr. Radu-Ștefan Vergatti, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiință din România, şi prof. univ. dr. Agnes Terezia Erich, Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Științe Politice, directoarea Bibliotecii Județene „I. H. Rădulescu” Dâmbovița, care au tratat tema „Tinerețea și formația intelectual-artistică a Sfântului Antim Ivireanul”. La rândul său, pr. lect. univ. dr. Jan Nicolae, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Facultatea de Teologie Ortodoxă, a vorbit despre „Păcatele limbii în viziunea Sfântului Antim Ivireanul”. Au urmat: conf. univ. dr. Gabriel Coșoveanu, Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, cu titlul „Antim Ivireanul ca spirit critic”; conf. univ. dr. Carmen Ionela Banța, Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, „Elemente etnologice în Didahiile lui Antim Ivireanul”; pr. conf. univ. dr. Picu Ocoleanu, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, „Sfântul Antim Ivireanul în opera lui Nichifor Crainic”; pr. conf. univ. Ioan Mihoc, Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa, „Epistola către Evrei în discursurile tematice ale Sfântului Antim”; dr. Laurențiu-Ștefan Szemkovics, Arhivele Naționale Istorice Centrale București, „Patru documente de la Antim Ivireanul (1707-1716)”; prof. univ. dr. George Niculescu, director al Institutului de Politici Publice, Administrație și Științele Educației din Târgu-Jiu, „Antim Ivireanul - influențe și confluențe în spațiul geocultural sud-est european; dr. Toma Rădulescu, Muzeul Olteniei din Craiova, „Sf. Antim Ivireanul și receptarea sa în istoriografia românească veche; diac. conf. univ. dr. Ionel Ungureanu, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, „Moștenirea spirituală a Sfântului Antim: rolul Mănăstirii Antim în viața bisericească la sfârșitul secolului XX”.
Evenimentul academic închinat Sfântului Antim Ivireanul coninuă şi astăzi la Târgu Cărbuneşti. Ziua de lucru începe cu Sfânta Liturghie la Altarul Bisericii „Sfântul Antim”, urmând ca, după ora 10:30, sesiunea de comunicări să fie redeschisă la sala de consiliu a Primăriei Municipale.