„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujbă de binecuvântare pentru militarii râmniceni
Militarii din Forţele Terestre ale Armatei Române de la garnizoanele din întreaga țară, unde sunt dislocate unități de geniu, au sărbătorit, la sfârșitul lunii mai, 160 de ani de la înfiinţarea Armei Geniu. La Râmnicu-Vâlcea, la Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici”, au fost organizate manifestări militare, competiții sportive și un ceremonial liturgic.
Evenimentele dedicate sărbătoririi celor 160 de ani de la înfiinţarea Armei Geniu de către cadrele militare de la Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” din municipiul Râmnicu-Vâlcea au culminat marți, 29 mai, cu desfășurarea unui ceremonial militar-religios și a unei festivități de premiere. Au participat comandanţi ai structurilor de geniu din Forţele Terestre, militari în activitate, în rezervă şi în retragere, veterani de război, reprezentanți ai autorităților de stat, centrale și locale, reprezentanți ai unor asociații militare și alți invitați. Din partea Arhiepiscopiei Râmnicului a participat delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, pr. Ștefan Zară, consilier eparhial al Sectorului cultural și comunicații media.
Evenimentul a debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național al României, după care a fost săvârșită slujba de Te Deum de un sobor de preoți și un arhidiacon.
Ceremonia a continuat cu prezentarea unei alocuțiuni despre semnificația Zilei Armei Geniu de către comandantul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN „Panait Donici”, locotenent-colonel inginer Cristian-Gabriel Arinton. Alocuțiuni au mai fost rostite de către reprezentanții instituțiilor și asociațiilor invitate.
Conlucrarea Bisericii cu Armata Română
În cuvântul adresat Zilei Armei Geniu, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a arătat că „împlinirea a 160 de ani de la înfiinţarea Corpului de geniu şi a întâiului Regiment de geniu din Armata României ne oferă prilejul de a arăta contribuția eroilor, ostașilor și luptătorilor români în apărarea credinței, libertății și demnității poporului român. Biserica dintotdeauna a apărat integritatea spirituală a neamului românesc, care a menţinut în unitate poporul român, iar Armata a apărat integritatea teritorială a acestuia dar, mai mult decât atât, a sprijinit Biserica şi prin cultivarea valorilor reale ale umanităţii: dreptate, adevăr, curaj, onoare şi credinţă. […] Misiunea comună a Bisericii Ortodoxe și a Armatei este aceea de a apăra omul și valorile tradiționale ale neamului nostru, cu atât mai mult cu cât, în contextul secularizării excesive, există tendința de a se renunța la aceste valori. În acest context, conlucrarea Bisericii Ortodoxe cu Armata Română nu este doar un deziderat, ci o necesitate stringentă, o datorie de împlinit din partea celor două instituții, iar împlinirea a 160 de ani de la înființarea Armei Geniu ne încredințează că, în lumina tradiției, activitatea dumneavoastră se va desfășura pentru apărarea vieții și demnității semenilor. Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să vă ocrotească în toată lucrarea cea bună, spre slava Preasfintei Treimi și apărarea vieții și a demnității poporului român”, a transmis Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie.
În cadrul evenimentului, au fost oferite reprezentanților fiecărei instituții câte o plachetă și o diplomă de excelență, chiriarhul Râmnicului primind acestea „în semn de apreciere pentru purtarea de grijă și neîncetata slujire duhovnicească”. De asemenea, au fost premiați cu cupe și diplome câștigătorii concursurilor sportive desfășurate cu acest prilej festiv, iar apoi cei prezenți au vizitat expoziția de tehnică și echipamente de geniu.
Biserica „Sfântul Dimitrie”, pavăză a militarilor
În incinta Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” din municipiul Râmnicu-Vâlcea se află și Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Piatra de temelie a fost așezată în data de 31 mai 2002, iar târnosirea locașului de cult a fost săvârșită în data de 31 mai 2009. Construcția bisericii a fost realizată cu sprijinul cadrelor militare, prin grija preotului militar Ioan Mihalache și a preotului Viorel Dobrin.
Arma Geniu, informează Biroul de informare și relații publice al Statului Major al Forțelor Terestre, a fost creată în data de 31 mai 1859 pentru a răspunde atât nevoilor militare, cât şi unor nevoi economice şi sociale. Arma Geniu şi-a împlinit destinul prin importante jertfe de sânge pe câmpurile de luptă ale războaielor ce au marcat istoria secolului trecut, dar şi dovedindu-şi vocaţia constructivă şi umanitară în perioadele de pace prin participarea la pregătirea teritoriului naţional pentru apărare, la reconstrucţia ţării după războaie, la construirea unor obiective sociale şi economice sau intervenind în sprijinul populaţiei afectate de diferite dezastre sau calamităţi naturale: cutremure, inundaţii, alunecări de teren.