„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în
Un nou pelerinaj pentru rromii din Vâlcea
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pr. Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru rromi, a organizat duminică, 14 aprilie, un pelerinaj la Mănăstirea Sâmbăta de Sus și la mănăstirile Caraiman și Dealu. „Pelerinajul constituie unul dintre principalele mijloace de apropiere a omului de Biserică, împlinind, într-un anume mod, nevoia de căutare a valorilor credinței, de cunoaștere a experiențelor duhovnicești a sfinților, dar și a modalităților de fixare a acestora în cadrul comunităților prin lucrarea lui Dumnezeu și a sfinților”, a subliniat părintele Nicolae Dorin Buda.
În data de 16 aprilie, Departamentul de misiune pentru rromi din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu Parohia „Toți Sfinții” din Râmnicu Vâlcea, a dăruit haine, încălțăminte și alimente, donate de către enoriașii parohiei, familiilor de rromi din comunitatea Hotarele, localitatea Bujoreni.



.jpg)