Vetre monahale istorice, în așteptarea pelerinilor

În această perioadă, numeroşi pelerini din ţară şi de peste hotare îşi îndreaptă paşii către Oltenia. În judeţul Dolj, pe lângă principalele puncte de atracţie turistică din Cetatea Băniei, se adaugă cu succes şi mănăstirile doljene, locuri de suflet şi de credinţă ortodoxă. Între cele mai importante amintim, în ordinea importanţei istorice, mănăstirile: Coşuna, Jitianu, Popânzăleşti, Sadova, Cârcea, Prisaca sau Maglavit.

Mănăstirea Coşuna-Bucovăţul Vechi este una dintre cele mai vechi construcţii atestate documentar din ţinuturile Craiovei, fiind o piesă de inestimabilă valoare patrimonială a Mitropoliei Olteniei. Mereu o mărturie vie ce şi-a păstrat identitatea în timpul istoric, mănăstirea a rămas permanent ancorată în timpul liturgic, deşi pe trupul ei poartă semnele intemperiilor vremii, ale jafurilor şi incendiilor ce nu au reuşit să o doboare. Data construirii ei este indicată diferit în mai multe izvoare, cea mai veche mărturie atestând zidirea ei în anul 1483, informaţie întărită de marii istorici Bogdan Petriceicu Hasdeu şi Nicolae Iorga. A fost zidită din piatra (la temelie) şi cărămida (pentru soclu şi ziduri) vechiului castru roman Pelendava. Deşi astăzi funcţionează ca biserică de parohie, denumirea bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae a rămas Mănăstirea Coşuna-Bucovăţul Vechi.

Ctitoria banului Stepan al Craiovei

Principalul ctitor al Mănăstirii Coşuna este banul Stepan al Craiovei, dimpreună cu familia sa. În anul 1583, marele clucer Pârvu închina Mănăstirea Coşuna Lavrei Meteora din Grecia, devenind astfel prima mănăstire românească închinată către o mănăstire străină, după Mănăstirea Zdralea, închinată de ctitorul ei, Barbu I, banul Craiovei, mănăstirii atonite Xenofon. Mulţi egumeni au cârmuit acest locaş dumnezeiesc, dintre toţi aceşti vrednici de laudă ostenitori arhimandritul Teofil Niculescu ocupând un loc de seamă.

În anul 1896, biserica mănăstirii purta pe trupul ei rănile Primului Război Mondial. Este restaurată de Comisia monumentelor istorice, definitivându-se forma pe care o are astăzi biserica. Spirit luminat şi cu mari capacităţi de muncă, stareţul Teofil Niculescu (1934) a participat activ la viaţa mănăstirii, construind chilii pentru călugări, restaurând în totalitate mobilierul bisericii.

După ce este desfiinţată, în anul 1939, iar apoi reînfiinţată, ca biserică de parohie, în chiliile fostei mănăstiri avea să înceapă a funcţiona Seminarul Teologic Mitropolitan „Sfântul Grigorie Teologul”, devenind strălucită vatră de cultură teologică pentru formarea viitorilor slujitori ai Sfintelor Altare din Mitropolia Olteniei, biserica fiind, ani de-a rândul, paraclis al generaţii şi generaţii de elevi seminarişti. 

Mănăstirea Jitianu

Mănăstirea Jitianu este situată la mai puţin de 10 km de municipiul Craiova, în localitatea Branişte, pe ruta Podari - Perişor - Calafat. Sfântul aşezământ monahal are aproape şase secole de istorie şi tradiţie ortodoxă. A fost menţionat documentar la începutul secolului al XVI-lea drept ctitorie a boierilor Craioveşti. Conform tradiţiei, este prima biserică ctitorită de Mircea cel Bătrân, în amintirea oştenilor căzuţi în luptele de la Rovine. Edificiul actual al Mănăstirii Jitianu, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, a fost construit între anii 1654 şi 1658. Biserica a fost renovată în perioada 1925-1932, iar o altă consolidare s-a făcut după cutremurul din martie 1977. În prezent funcţionează ca mănăstire de călugări.

Situat la aproximativ 20 de kilometri distanţă de oraşul Craiova, în direcţia Balş-Slatina, cinstitul aşezământ se numără în rândul celor mai vechi vetre monahale din Oltenia. Locul unde a fost aşezată piatra de temelie se găseşte în apropierea fortificaţiei Romula, fosta capitală a Daciei Malvensis. Mănăstirea Popânzăleşti este menţionată în documentele vremii începând cu anul 1678, când a fost închinată ca metoc al Episcopiei de Râmnic, de către logofătul Hamza, ctitorul ei de drept. Spre sfârşitul vieţii, Hamza a îmbrăcat rasa monahală sub numele de Ioan şi a lăsat cu limbă de moarte ca toată averea sa să fie închinată mănăstirii.

În 1799, sfânta mănăstire a fost reclădită prin râvna arhimandritului Metodie, iar în perioada de păstorire a episcopilor râmniceni Chesarie şi Filaret, ea a devenit un adevărat centru de desfacere pentru cărţile tipărite la Vâlcea. În timpul domniei lui Barbu Ştirbei (1849-1853; 1854-1856), la biserica mănăstirii au loc numeroase lucrări de restaurare şi reconsolidare, aceasta fiind serios avariată în urma cutremurului din 1838.

De asemenea, odată cu venirea Sfântului Ierarh Calinic, lucrările de restaurare s-au intensificat, finalizându-se într-o perioadă relativ scurtă. Tot în timpul păstoririi Sfântului Calinic pe aceste plaiuri, biserica a fost împodobită cu numeroase obiecte de cult care se mai păstrează şi astăzi. După legea secularizării, atunci când i-au fost confiscate aproape toate proprietăţile, mănăstirea a intrat în declin. Din 1870, a devenit biserică de mir, călugării ei fiind risipiţi pe la alte mănăstiri. A fost reactivată după anul 1990, primind ca ocrotitoare şi pe Cuvioasa Parascheva.

Mănăstirea Sadova 

Mănăstirea Sadova este situată în partea de sud a judeţului Dolj, pe şoseaua care duce la Bechet. Cu o istorie bogată, aşezământul monahal a fost multă vreme un important punct strategic de apărare, fiind menţionat documentar pentru prima oară în secolul XVI, drept ctitorie a boierilor Craioveşti.

Biserica de cărămidă a fost construită în anul 1633, pe locul vechii biserici de lemn, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Mănăstirea Sadova este refăcută şi fortificată de domnitorul Matei Basarab în anul 1640, apoi Sfântul Constantin Brâncoveanu va ridica biserica-bolniţă în anul 1693, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Biserica a fost restaurată la exterior în ultimii ani, în prezent lucrându-se la restaurarea picturii interioare.

Vatra monahală din Cârcea

Aşezământul monahal de la Cârcea, închinat Sfântului Antonie cel Mare şi praznicului Intrarea în biserică a Maicii Domnului, se află situat la circa 10 km de municipiul Craiova, pe ruta Coşo­veni - Leu - Caracal. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1957 prin strădania familiei Cristofir, dar sfântul locaş a fost sfinţit abia în anul 1992 de către vrednicul de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei. Astăzi func­ţionează ca mănăstire de maici, obştea fiind condusă de monahia Eleonora Cristofir. Tradiţia locului spune că aici, cu secole în urmă, a fost un aşezământ monahal pentru călugări. Există şi o cruce mare din piatră, cu inscripţii chirilice, nu departe de intrarea în actuala biserică. 

Mănăstirea Prisaca

Mănăstirea cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfântul Ioan Teologul”-Prisaca este situată în vecinătatea oraşului Craiova, în zona aeroport, la ieşirea spre Bucureşti. Piatra de temelie a fost aşezată în anul 1950 de către vrednicul de pomenire Mitropolit Firmilian Marin al Olteniei. Înmulţindu-se numărul credincioşilor care veneau aici la rugăciune, s-a hotărât ridicarea unui nou locaş de închinare, mai spaţios, în curtea mănăstirii. Această ascultare i-a fost încredinţată preacuviosului părinte protosinghel Grigorie Sandu, exarh cultural al Arhiepiscopiei Craiovei. Lucrările au fost finalizate în anul 2010, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, atunci când sfântul locaş a fost sfinţit de IPS Părinte Mitropolit Irineu.

Mănăstirea Maglavit

Piatra de temelie pentru biserica Mănăstirii Maglavit a fost aşezată la data de 14 septembrie 1935 de Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului. Lucrările au fost întârziate însă până în 1938, din cauza instabilităţii solului. Hramul iniţial a fost hotărât după prima viziune a lui Petrache Lupu, „Dumnezeu Tatăl şi Sfânta Fecioară”. Tot atunci s-a statornicit ca lângă noua biserică să se ridice şi un corp de chilii pentru cei cinci călugări, conduşi de preacuviosul ieromonah Arsenie Sofronie. Venirea celui de-al Doilea Război Mondial a pus o altă piedică în construirea Mănăstirii Maglavit. În timpul opresiunii comuniste, lucrările au fost cu totul stopate, construcţia rămânând la nivelul solului. Din când în când, fără să ştie cineva, o femeie simplă din sat venea şi aprindea aici o candelă. Prin ea, Dumnezeu a dus mai departe făclia speranţei. Vrednicul de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu a reluat lucrările în anul 1995. În amintirea vindecărilor minunate săvârşite aici, s-a hotărât ca viitoarea biserică să poarte şi hramul „Izvorul Tămăduirii”. Cu câţiva ani în urmă, osemintele lui Petrache Lupu au fost aduse din cimitirul parohial şi înhumate lângă biserica mănăstirii.

Anul acesta, pe data de 8 septembrie, cu ocazia ITO 2019, biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în biserică” a Mănăstirii Maglavit va fi sfinţită.