„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
100 de tineri la taberele de la Cetea și Mănăstirea Rimetea
În luna iulie a fiecărui an, în Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei debutează al doilea mare program de tineret, anume taberele de vară. Departamentul de misiune și tineret al Eparhiei derulează pe tot parcursul anului programe ample pentru tinerii de pe raza județelor Mureș și Alba.
Prin colaborarea dintre reprezentanții Centrului eparhial, protopopi, parohi și profesorii de religie, elevii sunt integrați într-un program non-formal de catehizare care îi ajută să cunoască frumusețile Ortodoxiei. În cadrul taberelor pentru tineri din perioada vacanței de vară, aproximativ 100 de elevi, cu vârstele cuprinse între 10 și 18 ani, au participat la activitățile oferite de către preoții și socio-animatorii educativi la Centrul de Tineret de la Cetea și la Mănăstirea Rimetea.
Programul taberelor a inclus rugăciunea de dimineaţă şi de seară, ateliere de discuţii pe diferite teme de interes pentru tineri, o serie de concursuri și întreceri cu numele „Olimpiada Sfințeniei”, jocuri de tabără, de auto-cunoaştere, de comunicare, de team-building, concurs de artă fotografică, atelier de cruciuliţe şi metanii, pictură pe sticlă, origami, curs de bătut toaca, seri speciale (teatru improvizat, film, muzică şi karaoke, poezie, obiceiuri și tradiții locale), drumeţii şi foc de tabără.
Pentru tinerii din parohii, taberele organizate de către Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia oferă o modalitate plăcută şi eficientă de petrecere a vacanţei de vară, într-un mediu de siguranță și seriozitate. Prin programul zilnic, aceștia au posibilitatea de a descoperi natura, jocul, rugăciunea, diferite abilităţi, comunicarea liberă și pe ei înșiși. Tinerii devin conștienți de vocația universală a credinței strămoșești și își asumă rolul de mărturisitori ai valorilor spirituale din vistieria poporului român creștin.
Taberele de tineret reprezintă o etapă importantă din programul activităţilor de tineret al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Aceste tabere şi-au propus să pună în discuţie problemele tinerilor legate de condiţia tânărului în lumea contemporană, de familie şi ţară, de timp şi comunicare, de ecologie şi voluntariat, de implicarea lor în Biserică şi în societate sau de dragoste şi libertate, dar şi de ceea ce îi face pe ei să se simtă importanţi şi valoroşi în lumea de azi.
Principalele direcţii de lucru cu tinerii, alături de cele ale taberelor de tineret, în Arhiepiscopia Alba Iuliei, sunt întâlnirile municipale de tineret, întâlnirea anuală a tinerilor din Eparhia Alba Iuliei, întâlniri ale grupurilor de iniţiativă pentru tineret, la nivelul protopopiatelor şi crearea de programe şi activităţi specifice pentru tinerii din parohii.