„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
400.000 de turişti la Brukenthal, în 2015
Peste 400.000 de turişti au vizitat anul trecut expoziţiile Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, în timp ce alţi aproape 800.000 au vizitat on-line spaţiile celui mai vechi muzeu din România, cel de la Sibiu, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, directorul muzeului, Sabin Luca.
„În ultimii doi ani se vede cel mai bine, în Sibiu cel puţin, că asistăm la o creştere a turismului în perioadele extrasezon. (...) Mai ales vizitatori străini sunt în această ipostază, pensionari", a explicat directorul Muzeului Brukenthal, citat de Agerpres.
Anul trecut s-au înregistrat 403.555 vizite la sediile muzeului şi în expoziţiile deschise în alte spaţii. Numărul de vizitatori este mai mare faţă de 2014, când au fost numărate 366.531 vizite. Anual, cei mai mulţi vizitatori se înregistrează la Palatul Brukenthal din centrul istoric al Sibiului, în jur de 150.000 de oameni, potrivit reprezentanţilor Muzeului Naţional Brukenthal.
În 2015 a crescut şi numărul de vizite on-line la Muzeul Naţional Brukenthal. Anul trecut au fost 799.323 vizite on-line la muzeul sibian, faţă de 538.719 vizite, în 2014.
De asemenea, anul trecut, Muzeul Naţional Brukenthal a câştigat două premii: „Alegerea Călătorului în 2015", acordat de TripAdvisor, care este primit anual de mai puţin de 1 la sută dintre destinaţiile turistice listate pe acest website, şi Premiul Lorenzo il Magnifico la Bienala de la Florenţa.
Muzeul Naţional Brukenthal a primit în mod repetat recunoaşterea Ministerului Român al Culturii, pentru succesul obţinut în promovarea patrimoniului muzeal şi adaptarea la cerinţele publicului contemporan în 2007, ca şi pentru cel mai bun manageriat cultural în anul 2008, Sabin Luca.