„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine. În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aș fi spus. Mă duc să vă pregătesc loc.
Acțiune de ecologizare la Răchițele, Cluj
Grupul „Păstrătorii Tradițiilor” din Răchițele, județul Cluj, coordonat de preoteasa Mărioara Boc, a desfășurat campania „Hai, să avem satul curat!”.
„La această activitate de ecologizare au participat alături de membrii grupului și alți enoriași din Parohia Răchițele, Protopopiatul Huedin, iubitori de natură și curățenie, precum și elevi și cadre didactice ai Școlii gimnaziale din Răchițele. Efortul cel mai mare a fost depus de către membrii grupului «Păstrătorii Tradițiilor» Răchițele, care s-au împărțit pe cele trei văi ale satului și au muncit de la ora 10:00 până la ora 20:00, adunând zeci de saci de gunoaie, conform protopopului de Huedin, Dan Lupuțan. Inițiatorii activității de ecologizare au dorit să ofere un exemplu și să îi responsabilizeze pe localnici, pentru ca aceștia să păstreze natura curată și să protejeze mediul, conform pr. Dan Lupuțan.



.jpg)