„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Activitate a Cercului Preoțesc Jucu la Școala „George Barițiu” din localitatea clujeană
Preoții din cadrul Cercului Preoțesc Jucu, Protopopiatul Cluj II, Alexandru Baltă, Gheorghe Anițaș, Adrian Paulian Mitrea, Marius Vasile Abrudan și Cristian Marius Focșanu, alături de pr. Ioan Gătej au fost prezenți la Școala „George Barițiu” din comuna Jucu, pentru a-i spovedi și împărtăși pe elevi. Astfel, luni, 8 aprilie, au fost spovediți și împărtășiți elevii de la clasele I-IV, iar marți, 9 aprilie, s-au spovedit și împărtășit elevii din clasele V-VIII, în total 95 de elevi.
În comuna clujeană Jucu există tradiția ca, în fiecare an, elevii care își manifestă dorința, să se spovedească și să se împărtășească în perioada Postului Mare.
„Pentru că dintre toate cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, instituite de Mântuitorul Iisus Hristos, spovedania are cea mai mare frecvență în viața credincioșilor, părinții Cercului Preoțesc Jucu le-au oferit elevilor informații și sfaturi practice despre importanța spovedaniei. Elevilor li s-a adus la cunoștință faptul că spovedania nu este legată de date sau termene fixe din cursului anului și că omul se poate mărturisi ori de câte ori consimte, dar că pregătirea pentru spovedanie impune o analiză obiectivă a faptelor și implică părerea de rău pentru săvârșirea păcatelor și în egală măsură luarea unui angajament ferm pentru a nu le repeta. Părinții Cercului Preoțesc Jucu au constatat cu bucurie că mulți dintre elevi se spovedesc și se împărtășesc constant. În acest an a fost reînnoită colaborarea dintre bisericile ortodoxe din comuna Jucu și Școala «George Barițiu», prin care preoții au susținut, prin rotație, ore de religie, asistați de profesorul abilitat, Cosmin Aldea”, conform pr. Cristian Marius Focșanu, din cadrul Protopopiatului Cluj I.