„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Activitate cu tinerii, la Târnăveni
Pr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, a fost prezent la Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu” din Târnăveni, cu ocazia susținerii lucrării „Dimensiunea religioasă a existenței – Ortodoxia și cultura națională proiectate în activitățile didactice”, pentru gradul I în învățământ, a Alinei Cerghizan, profesoară de limba și literatura română și religie. După un moment artistic al elevilor, membri ai Ansamblului folcloric „Junii Târnavei”, la propunerea Grupului de inițiativă pentru misiune și Tineret al Protopopiatului Târnăveni, invitatul a vorbit cu tinerii prezenți. „Să prețuiți anii frumoși petrecuți în liceu. Să vă păstrați echilibrul și să înțelegeți fundamental că viața e făcută din răsărituri de soare, nu din apusuri (…) Viața e făcută din lucruri simple, care devin nobile, dacă noi le privim cu ochi nobili. Învățați-vă să trăiți, trasformând lucrurile pe care voi le întâlniți; tot ceea ce vă intrigă, vă enervează, transformați-le în bucuriile voastre. (…) Scrieți povești care să schimbe lumea. Mergeți și schimbați lumea. Încercați să vă trăiți viața nu ca pe un succes permanent. Visați, împliniți-vă și la sfârșit să ne vedem în rai !”, a spus pr. Necula.