„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Activitate extrașcolară cu copii ocrotiți de Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei s-a aflat, joi, 21 iunie, în mijlocul copiilor ocrotiţi în așezămintele sociale din Alba Iulia, la Parcul de Aventură Dynamis. Copiii au participat la o activitate extrașcolară din seria celor pregătite de centrele sociale pe perioada vacanței de vară.
Ierarhul a întreprins o vizită în parcul situat pe Dealul Mamut din Alba Iulia și a petrecut câteva ore alături de copiii ocrotiți în Centrul Educațional de Zi „Sfântul Ierarh Nicolae”, Centrul de Zi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”. Copiii au participat la o activitate extrașcolară din seria celor pregătite de centrele sociale pe perioada vacanței de vară.
Pentru început, copiii au fost echipați cu echipamentul corespunzător de alpinism și au primit sfaturi din partea personalului de specialitate, pentru parcurgerea în siguranță a traseelor în funcție de vârstă și înălțime.
IPS Arhiepiscop Irineu le-a adresat copiilor prezenți în parc câteva îndemnuri de petrecere a timpului liber într-un mod constructiv și cu folos spiritual și i-a sfătuit să găsească un echilibru între studiu și activitatea sportivă, dându-le exemplu dictonul „mens sana in corpore sano”: „În Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, grija pastorală pentru copii ocupă un loc de frunte. Aceasta se manifestă prin educarea copiilor și prin cultivarea bunelor deprinderi morale și a evlaviei creștine. Totodată, suntem preocupați de sănătatea lor, care se menține și sporește prin contact cu frumusețile naturii, prin exerciții fizice și prin jocuri relaxante. Tocmai aceasta se întâmplă în Parcul de Aventură Dynamis, amenajat ingenios și înzestrat cu cele necesare pentru ca petrecerea celor mici în acest spațiu să fie agreabilă și încântătoare. Acordându-le copiilor slujirea noastră iubitoare, împlinim porunca evanghelică și fortificăm temelia umană a societății noastre de mâine”.
Parcul de aventură Dynamis a fost înființat în toamna anului 2013 şi este o componentă a Centrului de dezvoltare personală Dynamis și funcționează în cadrul unui parteneriat încheiat între Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și Primăria Municipiului Alba Iulia. Parcul a fost organizat pe cinci module, sau ateliere educaționale, adresate în principal celor peste 1.000 de copii și tineri din centrele sociale și educaționale ale Eparhiei de Alba Iulia.
„Atelierele educaționale din cadrul parcului urmăresc dezvoltarea armonioasă a copiilor și a tinerilor în deplin acord cu nevoile lor psihologice (autocunoaștere, comunicare intrapersonală, dezvoltarea inteligenței emoționale, cognitive, relaționale) și în raport de corelativitate cu formarea duhovnicească, dezvoltarea personală fiind înțeleasă, de fapt, ca dobândire a virtuților creștine: curajul, stăpânirea de sine, înțelepciunea, dreptatea, credința, nădejdea și dragostea. Activitățile desfășurate aici permit copiilor și tinerilor care întâmpină dificultăți sau performanțe scăzute pe diferite planuri să descopere noi abordări practice ale acestora. În cadrul atelierelor, pot identifica, pot conștientiza și pot depăși diferite bariere de dezvoltare”, a precizat Bianca Elena Matei, manager de formare al Centrului de training Dynamis al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Parcul de Aventură Dynamis a devenit un important punct de atracție și de dezvoltare personală și pentru alți mii de copii și tineri din Alba Iulia și din alte orașe din țară. Parcul pune la dispoziție patru trasee cu diferite grade de dificultate, alcătuite din elemente suspendate pe copaci sau piloni, care se pot parcurge folosind echipamentul corespunzător de alpinism, atelier de tir cu arcul, două slackline-uri, tiroliene, precum și echipamente de protecție și siguranță, conform comunicatului transmis de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.