„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Activitate social-filantropică la Nou Român, judeţul Sibiu
În Parohia Nou Român, judeţul Sibiu, a avut loc joi, 10 ianuarie, o activitate social-filantropică, prin care au fost oferite alimente şi articole de îmbrăcăminte mai multor familii defavorizate din comunitate.
„Activitatea este rodul colaborării dintre Parohia Nou Român, județul Sibiu şi Parohia Dumbrăviţa, judeţul Braşov, alimentele şi îmbrăcămintea provenind din colecta organizată în parohia braşoveană în decursul Postului Crăciunului, la îndemnul pastoral făcut de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a intensifica activităţile de întrajutorare şi sprijinire a credincioşilor defavorizaţi”, conform organizatorilor activității filantropice.
Activitatea social-filantropică este cea dintâi dintre o serie de activităţi comune pe care cei doi parohi, pr. Liviu Florin Ivănuşcă de la Parohia Dumbrăviţa – Protopopiatul Bran – Zărnești şi pr. Petru Laurenţiu Voicu de la Parohia Nou Român – Protopopiatul Avrig, doresc să le implementeze în interesul spiritual al credincioşilor pe care-i păstoresc. De asemenea, la Parohia Nou Român – Protopopiatul Avrig, în cadrul Centrului Cultural-educaţional pentru copii şi tineret, sunt desfăşurate numeroase activităţi catehetice şi extraşcolare.