„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Activitate socială pentru vârstnici și copii, la Deva
Sectorul Social al Centrului Eparhial a organizat o activitate socială pentru un grup de persoane vârstnice și copii, joi, 13 decembrie. Această activitate are ca scop sprijinirea persoanelor vârstnice pentru a-și menține statutul de membri deplini și activi ai comunității, prin participarea la activități de socializare și petrecere a timpului liber. În cadrul întâlnirii, copii de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva, Corpul 2, sub îndrumarea prof. Petronela Luncan, au colindat vârstnicii. La finalul activității, atât persoanele vârstnice, cât și copiii au primit din partea Iuliei Raicu și Elenei Pleter, președinta Asociației Langdon Down Deva, împreună cu o echipă de voluntari, pachete cu alimente, dulciuri și cadouri, necesare pentru masa de Crăciun.


