„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în
Activitate sportivă pentru copii din parohii mureșene
O activitate sportivă și de socializare numită „Cupa bucuriei” s-a desfășurat între parohiile Deda, Rușii Munți, Batoș, Goreni, Idicel-Sat, Idicel-Pădure, Ibănești-Sat, Vătava, Reghin-Unirii și Râpa de Jos, localitate care a găzduit acest eveniment, din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Au fost înscriși 70 de copiii cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani și care au participat la meciuri de fotbal formate din opt echipe a câte șapte membrii fiecare. Cei mai buni au fost premiați cu trofee și diplome. La finalul zilei, participanții au primit o masă caldă, loc în care și-au putut împărtăși impresiile. În cadrul acestei activități, părintele Dacian Oprea, parohul comunității ortodoxe din Râpa de Jos, i-a îndemnat pe copii să lege noi prietenii, cu speranța că în viitor vor mai avea loc asemenea activități. „Nădăjduim ca bunul Dumnezeu să ne ajute să putem organiza în fiecare an astfel de activități benefice pentru comunitățile noastre, contribuind astfel la apropierea tinerilor, precum și de parohși de biserică”, a spus pr. Dacian Oprea.



.jpg)