„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Activități filantropice la început de an școlar în Protopopiatul Tinca, Bihor
O nouă activitate filantropică, ce vine în sprijinul copiilor și tinerilor pentru facilitarea accesului la educație, s-a desfășurat în Protopopiatul Tinca, Episcopia Oradiei. La fiecare început de an școlar, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, la inițiativa Preasfințitului Părinte Sofronie, implementează programul „Ajută un copil să meargă la școală”, program prin care se dorește sprijinirea a cât mai multor copii, din cuprinsul Eparhiei, pentru a începe școala în cele mai bune condiții.
Astfel, și în Protopopiatul Tinca, prin implicarea directă a protopopului Călin Ovidiu Popa, acest proiect a fost implementat în toate parohiile din cuprinsul protopopiatului.
În cadrul acestui proiect filantropic un număr de 105 elevi au fost sprijiniți de către parohiile protopopiatului, aceștia primind, la început de an școlar, ghiozdane noi și rechizite școlare, haine, încălțăminte, abonamente de transport și diverse sume de bani.
Joi, 5 septembrie, elevii implicați în acest proiect, la invitația Protopopiatului Tinca, au participat, însoțiți de parohi și de o parte din părinți, la slujba de Te-Deum de început de an școlar, oficiată în biserica parohială din Tinca.
Slujba a fost oficiată de către protopopul Călin Ovidiu Popa, preotul Andrei Ionuț Laza, secretar administrativ, și preotul Mihai Ninel Iancu, parohul locului, iar răspunsurile la strana au fost date de „Corul preoților din Protopopiatul Tinca”.
La finalul slujbei, protopopopul Călin Ovidiu Popa a adresat un cuvânt de bun venit tuturor celor prezenți și le-a urat elevilor spor la învățătura în noul an școlar, i-a îndemnat la bunăcuviință, rugăciune și ascultare pe toată perioada școlarizării și i-a încurajat „să privească educația, împodobită cu rugăciunea, ca pe principala lor șansă de reușită în viață”. De asemenea, protopopul le-a mulțumit și i-a felicitat pe toți parohii, „pentru implicarea si jertfa dovedită și în cadrul acestui proiect”.
La final, pr. Călin Ovidiu Popa a oferit fiecărui elev, din partea Protopopiatului Tinca, o icoană cu Maica Domnului, o carte de rugăciuni și o cutie cu ciocolată.
„O alta surpriză frumoasă pregătită de Protopopiatul Tinca a fost invitația de a se deplasa toți cei prezenți la unul din restaurantele din localitate. Aici elevii, în compania preoților și a părinților ce i-au însoțit, au luat masa de prânz, s-au bucurat de un desert delicios și au avut prilejul de a socializa”, a spus pr. Andrei Ionuț Laza.
„În această activitate filantropică, de prevenire şi corectare a fenomenului de părăsire timpurie a şcolii, au fost implicate toate parohiile Protopopiatului Tinca, au fost sprijiniți 105 elevi, iar suma alocată acestui proiect adepășit 30.000 lei”, a spus protopopul Călin Ovidiu Popa, conform Episcopiei Oradiei.