„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Activităţi pentru vârstnici şi copii în Hunedoara
Sectorul Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei a organizat o activitate pentru un grup de persoane vârstnice și copii. Această acțiune face parte din programul de activități în cadrul proiectului „Generaţii – Împreună”, finanțat din bugetul public al Consiliului Județean Hunedoara, care are ca scop sprijinirea persoanelor vârstnice pentru a-și menține statutul de membri deplini și activi ai comunității prin participarea la activități comune realizate împreună cu copii și tineri. Obiectivul acestor evenimente este insuflarea unei stări de bucurie în sufletele persoanelor vârstnice care se simt singure, conştientizarea de către copii a nevoii de iubire şi respect a persoanelor vârstnice, stimularea comunicării între generații, precum și ajutorarea persoanelor vârstnice care se află în situații vulnerabile. În cadrul întâlnirii, persoanele vârstnice au lucrat împreună cu copiii de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva, Corpul B, sub îndrumarea profesoarei Petronela Luncan. La finalul activității, vârstnicii au primit pachete cu alimente, iar copiii au primit dulciuri, ca daruri pentru implicarea lor,


