„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Activități social-filantropice în localitatea Săcel, județul Maramureș
În localitatea Săcel din judeţul Maramureș se desfășoară mai multe proiecte social-filantropice, acestea fiind coordonate de parohul Dumitru Iuga din Parohia Săcel I, în colaborare cu preoții Cupsinar Vasile din Parohia Săcel II și Zubașcu Ioan Macovei din Parohia Săcel - Iza.
Proiectul social-filantropic „Dar din darul lui Dumnezeu” a început în 2008, iar în cadrul acestuia credincioșii au donat persoanelor defavorizate peste 150 tone de alimente și îmbrăcăminte, precum și bani.
Al doilea proiect umanitar intitulat „De la copil la copil – Sărbătorile un prilej de bucurie” se desfășoară în colaborare cu Școala Gimnazială Săcel și Școala Generală pentru copii cu deficiențe Vișeu de Sus. Proiectul a fost inițiat în 2014, la sărbătoarea Nașterii Domnului și a continuat la sărbătoarea Învierii Domnului, în 2015.
În cadrul acestui proiect au fost donate 300 de pachete tuturor copiilor din Centrele sociale din orașul Vișeu de Sus. „Începând cu luna noiembrie se adună fonduri pentru susţinerea activităţilor proiectului. În viaţa de zi cu zi, toţi ne confruntăm cu posibilitatea de a alege între rău şi bine. Noi dorim să dăm o formă acestui bine, alegându-l”, a spus prof. Mihali Liliana, directorul Școlii Gimnaziale Săcel. Al treilea proiect, intitulat „Din inimă de la frate la frate – Dăruind vei dobândi” se desfășoară în colaborare cu Școala Gimnazială Săcel și cu biserica ortodoxă din Strâmtura – Ucraina. În cadrul acestui proiect vor fi donate cărți în limba română pentru copiii din comunitate. „Dorinţa fraţilor noştri de a citi în limba româna este şi va rămâne pentru noi, elevi şi cadre didactice, o lecţie de patriotism care nu ne-a lăsat indiferenţi faţă de trebuinţele lor. Ceea ce pentru noi este un lucru firesc şi la îndemână, pentru ei este un lux pe care nu şi-l pot permite, nu neapărat din lipsa fondurilor, cât din imposibilitatea de a procura o cărticică scrisă cu slove româneşti.
După prezentarea acestei situaţii dramatice în şcoala şi comunitatea noastră am reuşit să colectăm carte în limba română pentru comunitatea din Strâmtura, Ucraina”, a spus prof. Bizău Mihali Ileana. Paroh Iuga Dumitru este sprijinit în cadrul acestor proiecte de primarul localității Săcel, Gavrilă Dologa, de Consiliul Local Săcel și de credincioși, tineri și elevi din localitate.