„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Activităţi sociale în judeţele Sibiu şi Hunedoara
Reprezentanții Departamentului de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului și voluntari ai Organizației Studenților Dentiști din Sibiu au mers în grădinițele și școlile din cinci sate de pe Valea Hârtibaciului, judeţul Sibiu, pentru a-i învăța pe cei mici cum să aibă grijă de dantura lor. Sectorul social al Episcopiei Devei și Hunedoarei a oferit sprijin mai multor centre sociale.
Activitatea face parte din Campania „Sănătate pentru sate”, iar beneficiarii au fost 350 de copii din satele Iacobeni, Netuș, Stejăriș, Noiștat și Movile din judeţul Sibiu. Copiii provin în mare parte din rândul familiilor cu probleme materiale, iar cu această ocazie au avut posibilitatea să primească informaţii despre importanța igienei orale și a vizitei la stomatolog.
„Pentru copiii din aceste localități este foarte important să cunoască aceste lucruri, deoarece în această zonă nu există medic stomatolog. Mulțumim studenților care au venit împreună cu noi și ne-au ajutat să punem pe picioare această activitate de prevenție”, ne-a spus inspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Tiberiu Kiss.
În cadrul activităţilor, copiii au vizionat și un desen animat despre igiena orală prin care au înțeles mai bine cum să se spele corect pe dinți și ce pericole îi așteaptă dacă nu respectă aceste reguli.
„Am dorit să le arătăm copiilor cât de importantă este igiena orală. Le-am arătat tehnicile corecte de periaj dentar și le-am spus că este foarte important ca fiecare să aibă propria periuță de dinți acasă și, de aceea, cu ajutorul unor sponsori le-am adus niște pastă de dinți și niște periuțe”, ne-a spus președinta Organizației Studenților Dentiști, Mihaela Iuga. Pe lângă pachetele cu produse de igienă orală, cei mici au primit la final fructe și dulciuri.
Ajutor pentru centre hunedorene
Sectorul social al Episcopiei Devei și Hunedoarei a întreprins vineri, 16 decembrie, o acțiune caritabilă la Centrul de Îngrijire și Asistență din Brănișca, judeţul Hunedoara, unde a donat mai multe pachete de alimente necesare beneficiarilor din acest centru social. De asemenea, Sectorul social a oferit joi, 15 decembrie, diverse alimente beneficiarilor din cadrul Asociației Handicapaților Neuromotori din Deva, cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, iar miercuri, 14 decembrie, Sectorul Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei a oferit mai multe alimente pentru copiii din cadrul Casei familiale pentru copii cu dizabilități și Centrul specializat pentru copii cu dizabilități din municipiul Hunedoara. Acțiunile se încadrează în programul periodic de activități social-filantropice al Episcopiei Devei și Hunedoarei, prin care se încearcă susținerea centrelor sociale din eparhie.