„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Activităţile sociale şi caritabile ale Arhiepiscopiei Clujului de sărbători
Într-o vreme în care multe familii creştine din ţara noastră trăiesc sub spectrul sărăciei şi al suferinţei, Biserica Ortodoxă în general şi Arhiepiscopia Clujului în special îşi îndreaptă atenţia spre categoria celor flămânzi, însetaţi, goi, străini sau bolnavi, căutând să-i ajute nu doar festiv, la marile sărbători, ci în fiecare zi.
În acest sens, cele 40 de proiecte sociale care se desfăşoară zilnic în Arhiepiscopia noastră şi-au intensificat activitatea acordând adăpost, hrană, îmbrăcăminte şi educaţie copiilor şi tinerilor, alinând suferinţele celor bolnavi şi dând speranţă acolo unde nu mai era. La aceste proiecte de care beneficiază în fiecare an peste 10.000 de persoane se adaugă şi o serie de activităţi şi proiecte desfăşurate în această perioadă a Postului Crăciunului, pe care le enumerăm după cum urmează:
1. Inaugurarea serviciului de ambulanță „Filantropia Ortodoxă” din Bistriţa, primul proiect de acest gen al Bisericii. Serviciul de ambulanţă este destinat transportului sanitar neasistat şi va asigura, în mod gratuit, pacienţilor nedeplasabili, internări, externări şi deplasări în scopuri medicale. Serviciul este administrat de Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” din Bistriţa şi este integrat sistemului naţional de urgenţă 112.
2. Inaugurarea de către IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei în data de 22 decembrie a unei case în localitatea Pădureni, jud. Cluj, construită pentru familia de 3 copii orfani, la care parohiile din Protopopiatul Cluj I şi Arhiepiscopia Clujului au contribuit cu suma de peste 30.000 de lei.
3. Distribuirea sumei de 255.000 lei, adunată ca rezultat al colectei organizate pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv din Bucureşti. Banii vor fi trimişi direct familiilor celor care sunt răniţi şi au nevoie de îngrijiri medicale.
4. Acordarea unor ajutoare în valoare de 10.000 lei mai multor Asociaţii şi fundaţii de caritate clujene.
5. Acordarea de bunuri în valoare de 7.700 de lei şi a peste 400 de pachete comunităţii de romi de la Pata Rât, în colaborare cu Asociaţia „Sfântul Moise Arapul” şi cu parohia ortodoxă recent înfiinţată pentru nevoile spirituale ale romilor.
6. Acordarea a 330 de pachete cu alimente şi haine unor copii aflaţi în abandon şcolar, dar şi familiilor aflate în îngrijirea Arhiepiscopiei şi a Asociaţiei Filantropice Medical Creştine „Christiana”.
7. Acordarea de către Societatea Femeilor Ortodoxe din Cluj a 350 de cadouri pentru copiii internaţi în secţia de Oncopediatrie a Institutului Oncologic din Cluj şi la secţia de Neuropsihiatrie şi pentru bătrânii din Centrul de îngrijire şi asistenţă.
8. Proiectul „Crăciunul pentru toţi” al Societăţii Femeilor Ortodoxe din Cluj, organizat în Ajun de Crăciun, în Gara din Cluj, în care călătorii vor fi colindaţi şi vor primi mâncare şi atenţii: de o masă caldă şi de o atmosferă de Crăciun se vor putea bucura şi persoanele fără adăpost din zona Gării.
9. Sprijinirea unui număr de peste 450 de familii cu alimente, haine şi bani prin proiectele organizate de birourile sociale ale celor 9 protopopiate ale Arhiepiscopiei.
10. Continuarea campaniei Asociaţiei „Sfântul Onufrie”, de strângere de fonduri pentru finalizarea celor patru case de tip familial care vor adăposti un număr de 50 de copii orfani sau aflaţi în plasament. Concertul „Să dăruim Colinde sfinte de Naşterea Domnului”, din data de 9 decembrie, organizat la Auditorium Maximum din Cluj de la ora 19.00.
11. Organizarea în data de 22 decembrie a Concertului de Colinde româneşti, susţinut de Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”, împreună cu instrumentiştii Filarmonicii şi cu soliştii Operei Române din Cluj, în beneficiul celor 13 proiecte sociale ale Asociaţiei Filantropice Medical Creştine „Christiana” din Cluj.
Prezentul comunicat nu intenţionează să aducă laude celor care s-au ostenit pentru ajutorarea semenilor lor, ci să adreseze mulţumiri celor care au sprijinit aceste proiecte sociale generoase ale Arhiepiscopiei Clujului, menite să aline suferinţa aproapelui. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei, pr. Bogdan Ivanov)